Întîlnire cu veşnicia sau asistînd la o Lecţie a omeniei

Imagine simbol / Sursa: lisandrulisandru.wordpress.com

Imagine simbol / Sursa: lisandrulisandru.wordpress.com
Imagine simbol / Sursa: lisandrulisandru.wordpress.com

Picăturile de ploaie ciocănesc uşor în geam, apoi se preling încetişor, lăsînd pe sticla umedă urmele unor cărăruşi abia vizibile. În sobă pîlpîie focul. Odaia se umple de mirosul lemnelor ce ard, iar linişteadevine prielnică pentru meditaţie.
În această atmosferă am surprins-o pe fosta învăţătoare din Răciula, Maria Puţuntică, cu un album de fotografii pe braţe.
Privirea îi rămînea aţintită asupra unor poze din care te priveau senin foşti colegi de breaslă, plecaţi, rînd pe rînd, în nefiinţă.
„Fără să vrei, treci prin Poarta gîndului o viaţă trăită lîngă ei şi împreună cu ei, asumîndu-ţi parcă o vină că nu poţi schimba firea lucrurilor. Oricît ţi-ai dori să-i ai în preajmă, viaţa lor rămîne dincolo de amintire”, se destăinuie dînsa.
Aşa am rămas amîndouă, răsfoind filă după filă şi făcînd o retrospectivă a anilor care, neobservat de repede, ne-au aşezat pe tronul vîrstei.
17 pedagogi din gimnaziul Răciula şi-au lăsat aici, pe pămînt, urmele faptelor, profesionalismul şi dăruirea – azi indicatoare pentru noi pe drumul vieţii.
Aşa a încolţit în gîndul doamnei Maria Puţuntică ideea unei întîlniri cu Veşnicia acolo, unde au lăsat anii şi cuvîntul profesorii: Nicolae Namulat, Natalia Tichişan, Dumitru Tichişan, Natalia David, Olga Doniţă, Nina Bondarenco, Mihail Bondarenco, Tudor Tcaci, Claudia Tcaci, Nina Trocin, Elizaveta Tudoreanu, Gheorghe Gherţa, Tamara Olaru, Ana Garstea, Dionis Gîjdeanu, Vasile Beşleagă, Simion Savcenco.
Iniţiativa a fost susţinută de cadrele didactice şi elevi, care deja pregătesc un film despre istoria şcolii.
Slujba de pomenire, hulubaşii şi lumînările aprinse, cuvintele rostite de către profesori şi foşti elevi care azi sînt profesori în acest gimnaziu: Ludmila Tcaci, Parascovia Mocreac, Emilia Golban, Marina David, Natalia Oanţa, Maria Puţuntică, de copiii profesorilor decedaţi, acum şi ei specialişti şi profesionişti în diferite domenii – Ghenadie Doniţa, Iulian David, Petru Puţuntică, au întors timpul şi i-au coborît pe dascăli din Cer la acest „consiliu pedagogic, fără procese-verbale şi hotărîri”.
A revenit în amintiri şi fostul elev, Feodosie Stratan, mort în conflictul de pe Nistru din 1992. Profesorul I. Stratan a mărturisit că atunci, în îndepărtatul martie 1992, băiatul îi povestea despre planurile sale de viitor, neştiind că doar peste cîteva zile tinereţea lui va fi curmată. Prezenţi la acestă intîlnire au fost şi părinţii eroului – Iulia şi Ion Stratan, care tot aşteaptă să se întoarcă unicul fiu, să le fie sprijin la bătrîneţe. Feodosie însă a rămas în monumentul de piatră, nici mire fiind…
A întregit evenimentul masa de pomenire, iar ziua de 22 februarie 2013 va înscrie o nouă pagină în istoria gimnaziului din Răciula.
„Timpul zboară enorm de repede. Să nu uităm a învăţa lecţia celor de acolo, de sus, că invidia, uitarea a tot ce este sfînt, interesele şi egoismul te scot din legea umană, făcîndu-te să rătăceşti fără a-ţi găsi Poarta Veşniciei tale”, spune Maria Puţuntică. Înţelepte cuvinte…
Am trăit în acea zi, emoţii deosebite, am simţit o senzaţie de uşurare cînd, după minutul de reculegere, liniştea s-a coborît din cer, pe chipul celor care au fost pomeniţi. În acel moment, nu m-am mai considerat săracă. M-am gîndit că unui om, ca să fie bogat, îi trebuie puţine, căci, zicea un filozof: „Nu este sărac cel care nu are, ci acel care vrea mult”.
Tatiana Bondarenco, pedagog
Răciula, Călăraşi


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *