VIDEO | O domnișoară din Ungheni suspectă în cazul omorului unui cetățean turc
Un cetăţean al Turciei a fost găsit mort într-o locuinţă din Chişinău.Despre acest caz poliţia a fost alertată de un locuitor al Capitalei, care a spus că a depistat cadavrul bărbatului în apartamentul său, dat în chirie, de pe strada Gheorghe Asachi.
Potrivit oamenilor legii, victima, în vârstă de 61 de ani, era proprietarul unui SRL din Capitală. Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul ar fi fost asfixiat cu un cearşaf. În urma investigaţiilor făcute de medicul legist, în regiunea gâtului au fost depistate urme strangulare.
Poliţia a reţinut cinci persoane supecte în acest caz. Este vorba de doi băieţi cu vârstele de 19 şi, respectiv, 26 ani. Unul dintre tineri este originar din raioanul Hânceşti, celălalt din Cantemir. Celelalte persoane bănuite s-au dovedit a fi trei domnişoare, cu vârstele de 20 şi 23 de ani, originare din Criuleni şi Ungheni.
Anterior, victima ar fi fost vizitată de mai multe ori de aceste domnişoare, care au decis să-l jefuiască.
Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi,suspecţii riscă până la 20 de ani de închisoare.
Sursa: publika.md
Lasă un răspuns