Totul este înăuntrul tău…

Furtunile nu ne vor speria dacă avem rădăcini adînci. Pentru aceasta trebuie să căutăm acele valori care ne hrănesc şi să abandonăm „valorile” care ne usucă şi ne cer mereu şi mereu să le hrănim cu vitalitatea noastră.
Funcţiile de conducere conferă putere. Or, puterea acţionează asupra oamenilor asemeni unui drog. Odată ce ai gustat din ea, o vei dori mereu şi mereu. Dacă vrei să vezi caracterul real al unui om, dă-i putere, adică – o funcţie. Puterea conferită de funcţiile de conducere aduce cu sine o stare de ameţeală, o stare în care îţi pierzi treptat luciditatea, bunul simţ, raţiunea şi, nu în ultimul rînd, sufletul. Iată de ce aproape toţi se schimbă văzînd cu ochii, imediat ce au fost investiţi într-o funcţie.
Puterea însă aduce şi mult stress, mai ales oamenilor nepregătiţi din punct de vedere psihic. Dar există şi unii rezistenţi la stres – datorită nesimţirii lor. Sînt complet insensibili la orice responsabilitate, sînt incapabili să se gîndească la consecinţele faptelor lor.
După cum arată vremurile de azi, ar fi indicat să trecem de la arta de a trăi la arta de a supravieţui, ceea ce ar fi o recunoaştere a declinului nostru ca oameni de omenie. Este şi dificil şi, oarecum, utopic să vorbim despre o artă de a trăi într-o ţară în care nivelul de educaţie a scăzut foarte mult. A face o artă din modul în care trăieşti, a deveni o mîndreţe de om presupune un nivel ceva mai ridicat de educaţie. Nu mă refer la erudiţie, ci la bunul simţ.
Ne doare să recunoaştem în mod oficial realitatea, faptul că am devenit o naţiune cu un înalt nivel de nesimţire şi prostie, dar cu pretenţii de oameni nobili.
Dar nu-i totul pierdut. În fiecare om există încă o tendinţă naturală de a fi om de omenie. Din păcate, la modă este şmecheria, grosolănia, nesimţirea, tupeul.
Legendă veche spune că, mai demult, oamenii erau buni. Dar au profitat atît de mult de puterea divină din ei, încît Brahma – stăpînul tuturor zeilor – a decis să le ia această putere şi să o ascundă într-un loc unde va fi imposibil de găsit. Tot ce i-a rămas să facă era să găsească ascunzătoarea potrivită. A fost convocat consiliul zeilor pentru a se găsi soluţia. Zeii au sugerat: “De ce să nu îngropăm puterile omului în pămînt?”. Brahma a răspuns: “Nu, nu vom face asta, pentru că omul va săpa adînc şi le va găsi”.
Atunci, zeii au spus: “In acest caz, să le trimitem divinitatea pe cel mai adînc fund al oceanului”. Brahma a răspuns din nou: “Mai devreme sau mai tîrziu, omul va explora adîncurile oceanului şi, cu siguranţă, o va găsi şi o va aduce la suprafată”.
Zeilor nu le-a rămas decît să concluzioneze: “Nici pămîntul, nici oceanul nu sînt locuri unde puterea divină să fie în siguranţă. Alte idei de ascunzătoare nu mai avem”. Brahma a exclamat dintr-o dată: “Iată ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adînc în interiorul lui, pentru că este singurul loc unde nu o va căuta”.

Morala: “Omul  caută în toata lumea, explorează, urcă şi sapă, căutînd ceva ce a fost în tot acest timp înăuntrul lui”.
Încă mai cred că doar zbuciumul de pe urmă  al celor ce nu vor să înţeleagă că lumea trebuie să devină (şi devine deja) un loc al iubirii, al omeniei, al bunătătţii, al cinstei, al respectului, creează acum toată atmosfera aceasta apăsătoare de care avem parte. Dar