Calendarul lunar pentru îngrijirea florilor

îngrijirea florilor

îngrijirea florilorPentru a avea o casă cît mai verde şi mai frumoasă, vă propunem un calendar cu lucrările lunare pentru îngrijirea florilor. Urmînd instrucţiunile întocmai, veţi avea cu ce vă bucura privirea.

Ianuarie
– începerea înmulţirii pe cale vegetativă (prin butaşi) a unor plante de apartament cum ar fi: colocasia, saintpaulia, coleus, monstera.
– periodic frunzele cele mai mari ale plantelor de apartament se spală cu apă călduţă pentru curăţarea lor de praf.

Februarie
– se poate începe butăşitul la crizanteme, fuchsia, hortensie.

Martie
– se începe semănarea unor plante în răsadniţe pentru obţinerea răsadurilor în cameră.
– dacă timpul este favorabil, se poate începe semănatul unor specii de flori pe cîmp.
– se poate începe plantarea bulbilor de gladiole şi tuberoze pentru obţinerea de flori timpurii.
– montarea de adăposturi de polietilenă la lalele, trandafiri, bujori, pentru a obţine o înflorire timpurie.
– despărţirea rizomilor de canna, care se pun ]n ghivece.
– spre sfîrşitul lunii martie, daca timpul este favorabil, se pot scoate afară plante care au iernat în interior (agave, cactuşi, lămîi etc.).

Aprilie
– pe măsură ce zilele se încălzesc, se scot plantele de apartament afară luîndu-se măsuri de protejare împotriva soarelui de la prînz, prin acoperire. Iar împotriva eventualelor brume sau îngheţuri, plantele se acoperă cu folii de polietilenă noaptea.
– continuarea însămînţării în grădină a diverselor flori care se înmulţesc prin însămînţare directă. – se realizează repicatul răsadurilor la plantele care au fost însămînţate în cutii sau răsadniţe în luna martie.
– se dezgroapă trandafirii şi se execută tăierea acestora.
– începe transplantarea unor plante de apartament.
– începe plantarea gladiolelor.

Mai
– continuarea plantării bulbilor de gladiole.
– plantarea rizomilor de canna şi tuberculilor de dalie.
– continuarea transplantării unor plante de apartament.
– plantarea în locul definitiv a răsadurilor de flori.
– se aplică primele îngrăşăminte suplimentare.

Iunie
– realizarea udatului ori de cîte ori este nevoie.
– se scot din pămînt şi se pun la păstrare bulbii de narcise, lalele, zambile.
– realizarea altoirii în ochi crescînd la trandafiri.

(Continuare în numărul următor)


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *