Vești bune pentru amatorii de fotbal din Costuleni

Construcţia de bază este gata. Costulenenii aşteaptă covorul artificial
În fotografie: Construcţia de bază este gata. Costulenenii aşteaptă covorul artificial

În curînd, la Costuleni, Ungheni, va fi inaugurat un teren de minifotbal, cu așternut artificial. Construcția de bază, pe care trebuie așternut gazonul sintetic, este deja finalizată, iar primarul Sorin Gurău promite că de Paște va face un cadou frumos comunității – terenul gata amenajat.
Mai devreme nu se poate, din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile. „Consider că nu trebuie să ne grăbim, nu trebuie să inaugurăm stadionul doar de dragul evenimentului. Noi vom respecta toți termenii, ca în final să avem un teren nu doar frumos, dar și trainic”, a accentuat dînsul.
Primarul, şi el un împătimit al fotbalului, și-a exprimat convingerea că acest teren sportiv este o investiție bună şi va duce la dezvoltarea de mai departe a tradițiilor fotbalistice la Costuleni.
Potrivit dînsului, pentru lucrările de construcție a bazei terenului, primăria a alocat circa 200 mii de lei. Cam tot atît costă și învelișul artificial, care va fi donat costulenenilor de către Federația Moldovenească de Fotbal, prin intermediul Programului ”Toți împreună”.
Inaugurarea unui teren de fotbal este mult așteptată la Costuleni. De aici a pornit și unica echipă din regiunea de vest a R. Moldova, care evoluează în prezent în Divizia națională a fotbalului moldovenesc – FC „Costuleni”. Patronul clubului este tot un costulenean împătimit de fotbal – omul de afaceri Iurie Chirinciuc.
Reamintim că, acum trei ani, Consiliul raional Ungheni a decis alocarea a 500 mii de lei pentru construcţia unui teren de fotbal mare la Costuleni. Primarul de atunci al satului însă nu a făcut nimic pentru a valorifica aceşti bani, astfel că, după investirea în funcţie a noii conduceri a raionului, banii respectivi au fost redirecţionaţi pentru soluţionarea altor probleme.
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *