Tinerii ungheneni vor avea în curînd o strategie a lor

Strategia raională de tineret
Sursa: falesti-info.blogspot.com

Tinerii din Ungheni vor avea o strategie a lor pentru următorii patru ani. Pe 21 noiembrie, ei s-au adunat pentru a pune în discuţie Strategia raională care a fost elaborată tot de ei la sfîrşitul lunii septembrie.
Portivit Tatianei Lazăr, specialist domeniul tineret la Direcţia învăţămînt, tineret şi sport Ungheni,  este vorba de o strategie de tineret modernizată şi reînnoită. „Ne-am dorit să avem o strategie mult mai bună decît cea pe care am avut-o”, a accentuat dînsa. Astfel, cele două strategii elaborate în anii precedenţi, au fost revăzute, au fost adăugate noi obiective, căci tinerii au viziuni clare şi ştiu ce vor. Iar ei vor cît mai multe campanii de informare. „Tinerii, în special cei de la sate, nu sînt atît de bine informaţi. De aceea noi, fiind în strînsă legătură cu toate instituţiile competente, îi vom informa, îi vom orienta atît profesional, cît şi educaţional”, a explicat Tatiana Lazăr.
La începutul lui decembrie, Strategia raională de tineret  pentru perioada 2013-2016 va fi prezentată Consiliului raional. „Eu ştiu că nu vom avea surse financiare suplimentare, dar sînt sigură că le vom gestiona eficient pe cele existente”, a remarcat specialistul.
Referindu-se la noua strategie, Alexandru Ciuvaga, vicepreşedintele raionului, a specificat că nu vor fi doar nişte fraze goale, ci adevărate principii în viaţa de zi cu zi. „Eu am încredere că tinerii vor prelua ştafeta şi vor merge pe drumul cel drept, ajungînd acolo unde ne dorim cu toţii”,  a subliniat  dînsul.
Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *