Îngrijoraţi de violenţă şi trafic de fiinţe umane

Călărăşenii discută despre violenţa în familie şi traficul de fiinţe umane
În fotografie: Călărăşenii discută despre violenţa în familie şi traficul de fiinţe umane

Viaţă fără violenţă şi trafic – cu acest generic, pe 11 decembrie curent, Biblioteca publică raională „Grigore Vieru” din Călăraşi, cu susţinerea Direcţiei raionale cultură, Comisariatului de Poliţie a raionului, Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, Centrului Medicilor de Familie, a organizat o masă rotundă, la care s-a discutat despre combaterea violenţei şi traficului de fiinţe umane.
În dezbateri au participat elevi ai celor două licee din Călăraşi, ai Colegiului Pedagogic „Alexandru cel Bun”, dar şi poliţişti, psihologi, asistenţi sociali. Moderatoarea, Liliana Lucaş, inspector al grupului de combatere a traficului de persoane din cadrul Comisariatului de Poliţie  Călăraşi, i-a provocat pe cei prezenţi la dezbaterea subiectului respectiv, adresînd numeroase întrebări, cum ar fi: „Sînt supuse femeile violenţei în familie?”, sau „Traficarea femeilor şi fetelor este o consecinţă a violenţei în familie?”, sau „Care sînt căile de prevenire şi soluţionare a acestor fenomene?”.
La rîndul său, Vladimir Carp, şeful secţiei ordine publică a Comisariatului de Poliţie Călăraşi, a făcut a caracteristică a fenomenului numit violenţa în familie, specificînd că, în 2012, poliţia a depistat în raion şi examinează 14 astfel cazuri. „Pare paradoxal, a subliniat sursa citată, dar avem înregistrate şi două cazuri de violenţă domestică faţă de bărbaţi”.
Dezbaterile, care au durat aproape două ore, au vizat şi aspecte globale ale acestor fenomene, menţionîndu-se că, anual, în lume sînt traficate circa un milion de persoane şi că 70% din acestea sînt femei şi fete. Nimerind în mrejele unor proxeneţi, ele sînt obligate să practice prostituţia. Este îngrijorător faptul că aproximativ 50 %  din numărul celor traficaţi sînt minori, care sînt exploataţi atît sexual, cît şi prin muncă silită. A crescut numărul cazurilor cînd minorii sînt folosiţi pentru preluarea organelor vitale.
Cei prezenţi la masa rotundă au ajuns la concluzia că, fără implicarea plenară a societăţii, dar şi a fiecărui indiivid în parte în lupta contra violenţei în familie, care este o sursă generatoare de trafic de fiinţe umane, acest flagel nu va putea fi stăvălit.
Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *