VIDEO | O domnişoară de 15 ani din Nisporeni adoră să calce pe vîrf de Everest

Nicoleta Donos în drumul său spre vîrful Everestului
În fotografie: Nicoleta Donos în drumul său spre vîrful Everestului

Se numeşte Nicoleta Donos şi este elevă la Liceul „Boris Cazacu” din Nisporeni. Săptămîna trecută, în ajunul Hramului oraşului său natal, şi-a lansat prima plachetă de versuri, întitulată sugestiv „Ador să calc pe vîrf de Everest”.

Evenimentul a avut loc la Biblioteca publică raională, în faţa unui public numeros. Deşi e doar adolescentă, Nicoleta posedă o gîndire matură, filozofică, poezia ei fiind plină de bun simţ şi optimism.

Dumitru Mircea, redactorul revistei „Roua stelară”, tot el şi autorul prefaţei plachetei Nicoletei Donos, a ţinut să sublinieze că versul tinerei  nisporenence „ajunge cu uşurinţă la inima şi raţiunea cititorului prin simplitatea şi sinceritatea sa”. Nu întîmplător, poeziile ei sînt găzduite cu regularitate în revistă.

„Nu am aruncat nici o poezie de-a Nicoleie la coş”, a recunoscut redactorul-şef, menţionînd că ea are toate şansele să ajungă departe, „căci este o fată talentată, care respiră cu aerul înmiresmat al poeziei”.

Mira Voinu, o tînără poetesă, studentă la Univesitatea de Stat, a venit de la Chişinău special pentru acest eveniment, dorind să-i fie alături „colegei de breaslă”. „Poezia Nicoletei, a menţionat dînsa, vine din tot ce e frumos şi sfînt, dintr-o trăire sufletească”.

Nu a lipsit de la eveniment nici prima învăţătoare a Nicoletei, Vera Adam. Dînsa a menţionat cu satisfacţie talentul fostei sale eleve, care s-a manifestat chiar din clasele primare. „Nicoleta era cea mai activă şi totdeauna găsea prima rimele cuvenite”, a subliniat învăţătoarea. N-a putut să-şi stăpînească emoţiile de bucurie nici Maria Lazăr, prima educatoare a Nicoletei. Şi dînsa a spus că fata compunea deja poezii fiind la grădiniţă. „Cînd am marcat sărbătoarea „Adio, grădiniţă!”, a scris nişte versuri atît de drăguţe, încît am plîns cu toţii”, şi-a amintit educatoarea.

„S-a spus demult, şi nu fără temei, că tot românul s-a născut poet. Dar să nu uităm că orice poezie trebuie să slujească o idee, altfel se naşte stearpă”, a ţinut să menţioneze Grigore Dragan, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, prezent şi el la eveniment, după care a remarcat că „poezia Nicoletei lucrează cu magia directă a cuvîntului, cu muzicalitatea bine potrivită a metaforelor”.

Majoritatea vorbitorilor s-au axat pe ideea că în viaţa fiecăruia există un apogeu şi că apogeul Nicoletei este muntele Everest. E o metaforă, desigur, dar una relevantă şi foarte aproape de adevăr atunci cînd e vorba de Nicoleta Donos.
O domnişoară de 15 ani din Nisporeni adoră să calce pe vîrf de Everest


Video:  Albasat TV
Ina Landa 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *