Un unghenean celebru îi hrăneşte pe ruşi cu mămăligă şi sarmale
După ce a făcut o carieră muzicală de succes, ungheneanul Veaceslav Bodolica, solistul fostei trupe ruseşti “Premier-Ministr”, iată că s-a apucat şi de afaceri. A deschis recent un restaurant de mai mare dragul în inima Rusiei, numindu-l “Dor”. A investit bani mulţi, dar nu regretă. Acasă, în Moldova, nu va mai reveni. Dar nici s-o uite nu va putea vreodată.
Veaceslav s-a născut la Ungheni, într-o familie cu tradiţii muzicale transmise din tată în fiu. Aici a luat pentru prima oară vioara în mînă. Aici şi-a început călătoria în miraculoasa lume a muzicii, pe care a îndrăgit-o pentru totdeauna. A ajuns departe, a atins culmi la care nici nu îndrăznea să viseze. A cîntat pe scene importante, inclusiv la concursul internațional “Eurovision-2002”, unde a obţinut locul zece. În cei 15 ani de carieră a cîntat în duet cu interpretul italian Toto Cutugno, cu trupa “Matia Bazar”, cu interpreţii ruşi Boris Moiseev, Serioga, Nadejda Kadîşeva… A adunat aplauze peste aplauze…
Le va aduna, cu siguranţă, şi pentru restaurantul său “Dor”. Mămăliguță cu brînză şi tochitură, sărmăluțe învelite în frunză de vie, ciorbă de pui, plăcinţele cu brînză de vaci sau cu bostan – toate le poţi găsi aici din abundenţă. Dar ce vin se serveşte… Moldovenesc, de casă. Şi ce pîine! Coaptă în cuptor, aşa cum o coceau cîndva moldovencele noastre.
Ideea de a deschide la Moscova un restaurant cu iz moldovenesc a realizat-o, împreună cu un amic moldovean, timp de un an şi jumătate. E abia începutul. La 150 km de Moscova are o gospodărie, unde creşte animale, păsări, legume. Tot acolo, coace pîinea. În fiecare dimineaţă, o aduce, proaspătă şi caldă, la restaurant. A decis să cumpere struguri din Moldova, ca să facă singur vinul. Vrea să invite, tot din Moldova, o bunicuță care va coace plăcinţele în fața oaspeților. Chelnerii vor vorbi limba română, iar clienţii vor fi întîmpinați de o moldoveancă ce-i va servi cu un păhăruț de vin. Aici va răsuna şi muzică live, vor fi invitați cîntăreți din Moldova.
„Am ajuns aici, pentru ca am avut locul meu lăsat de Dumnezeu pe pămînt. N-am invidiat pe nimeni. Am învățat și am muncit mult”, şi-a împrătăşit ungheneanul nostru secretul succesului său site-ului Pentruea.md.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns