Pesticidele contrafăcute – un pericol real pentru ecologia ţării

pestidice
Sursa: environmentalhealthnews.org

Problema pesticidelor contrafăcute este una globală și nu ţine doar de Republica Moldova. Spre exemplu, în Europa, procentul preparatelor chimice de sorginte dubios sau mai direct spus – contrafăcute, destinate agroindustriei, constitue 10%.
În ţara noastră, spre regret, acest procent este mult mai mare, iar faptul că o bună parte din vînzările chimicalelor contrafăcute este efectuată în pieţe agroalimentare sau în zonele adiacente acestora, fac practic imposibil controlul sistematic şi eficient al autorităţilor asupra contrafacţiei pesticidelor, erbicidelor și altor chimicale destinate muncilor agrigole.
În acest sens, spre exemplu, e bine să cunoaștem că, în aceiași Uniune Europeană, vînzarea produselor agrochimice este permisă doar în magazinele specializate și licenţiate în acest scop. Orice abatere de la lege se pedepsește necondiţionat și dur.
Problema agrochimicalelor contrafăcute este legată, în mod direct, de siguranţa sănătăţii populaţiei și mediului înconjurător. Ele distrug culturile agricole sau, în cel mai bun caz, scad dramatic roada nu doar pentru anul în care au fost exploatate, dar și pentru mulţi ani înainte, pentru că metaboliţii chimici ajunși în sol sînt rezistenţi în timp.
La fel, datorită gradului sporit de chimicale, pesticidele, erbicidele sau insecticidele contrafăcute sînt nocive pentru sănătatea noastră.
Cînd e vorba despre administrarea unor preparate medicale, de cele mai dese ori mergem la farmaciile în care avem încredere și procurăm medicamente sigure. La piaţă însă, atunci cînd dorim să cumpărăm produse agricole, nu avem de unde să știm cu ce au fost acestea stropite și în ce condiţii au fost cresute, care este nivelul nitraţilor în ele.
Ce putem face pentru a ne păzi de excesul de chimicale contrafăcute din produsele agricole?
–          În primul rînd, dacă avem posibilitatea să cultivăm legume sau să creștem pomi fructiferi, să diminuăm sau să renunţăm în totalitate la tratarea acestora cu substanţe chimice.
–          Dacă am decis, totuși, tratarea culturilor cu nitraţi, să o facem cu prudenţă, conform recomandărilor specialiștilor, și să procurăm produsele chimice doar în magazinele specializate și licenţiate în acest domeniu al comerţului.
–          Pe cît este posibil, să consumăm produse alimentare certificate ca „biologic pure”.
–          Să cerem informaţii de la vînzători despre originea produselor alimentare și să ne convingem că acestea au certificatele necesare ce confirmă calitatea. Dacă certificatele lipsesc, să avem tăria să refuzăm produsele propuse de vînzător.
–          Să spălăm bine, sau să înlăturăm coaja produselor agroalimentare. O bună parte din chimicale rămîn pe/în coaja fructelor sau legumelor.
–          Să fim hotărîţi în dorinţa noastră de a consuma produse biologic pure.
Acest articol este publicat cu sprijinul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină în cadrul campaniei de promovare a modului sănătos de viaţă „Spune Da pentru Sănătatea Ta”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *