Alcoolismul – problema întregii familii

alcoolism
Sursa: punctultau.ro

Bolnavul de alcoolism, în primul rind, este membru al unei familii. Acest lucru este valabil atît pentru familiile extinse – tată, mamă, bunică, unchi, frați, surori, cît și pentru familia restrînsă – soție/soț, copii. Un membru al familiei dependent de alcool e problema întregii familii. Atunci cînd familia se adresează medicului sau narcologului pentru ajutor, de cele mai dese ori zice: “Trataţi-l, vă rog”, “Ajutaţi-l”, avîndu-l în vedere, evident, pe cel bolnav.
Întregul proces de lecuire, în mod tradițional, este concentrat în jurul bolnavului, iar familia nu face altceva decît să stea într-o parte, în așteptarea unor rezultate. După tratament, ca regulă, un timp anumit pacientul nu consumă spirtoase – familia e mulțumită şi fericită, asumîndu-şi triumfător meritul: “Am reușit!”. Dar, peste o perioadă, bolnavul nu rezistă și iar se cufundă în băutură. De data aceasta, din perspectiva rudelor, vinovaţi sînt medicii – “Nu l-au tratat bine!”.
În lumina ultimilor studii, alcoolismul nu este boala unei singure persoane, ci a întregii familii. Iar familia este considerată un sistem ermetic de valori şi tradiții. Comportamentul maturilor în familie este imitat și condiţionat reciproc.
Exemplu: e suficient ca soția să-și modifice comportamentul, să devină agresivă sau irascibilă, că şi soțul va suporta modificări comportamentale similare. Se va întîmpla acest lucru imediat, sau peste ceva timp – nu contează. Cert este că schimbările comportamentale se vor produce inevitabil.
Dacă alcoolismul unui membru al familiei e problema întregii familii, atunci şi tratamentul bolnavului ține de întreaga famile. Doar că primul se va trata de dependența de alcoolol, iar cei din urmă își vor controla și corecta comportamentul psihoemoțional şi interdependent. În acest caz, rezultatul tratamentului va fi unul mult mai stabil.
Ce înseamnă comportament inderdependent?
Sînt mai multe explicații pentru el. Interdependență poate fi considerartă concentrarea atenției asupra celor din jur, trăirile reciproce, compasiunea pentru cel bolnav, dăruirea de sine. Comportament interdependent înseamnă și dorința de a controla viața celui apropiat, de a-l educa și proteja.
Dacă persoana apropiată este dependentă de alcool, să știți că parte din vină o purtați și dumneavoastră. Pentru a reuși cu adevărat să-i schimbați viața spre bine, ar trebui să vă implicați nu doar la nivel de sfaturi și interdicții, dar și comportamental. Încercați să evitați acuzațiile reciproce și reproșurile și să căutați soluții reale de tratament și implicare.
Acest material a fost publicat cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină în cadrul campaniei de sensibilizare și mediatizare a modului sănătos de viață.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *