Tu ai o inimă întreagă în piept?

Ala Mutilică
Ala Mutilică

O vorbă veche spune că ne naştem să murim. Dar eu cred că ne naştem să zîmbim, să plîngem, să suferim. Ne naştem să trăim şi să ne umplem sufletele cu iubire. Hai să ne ştergem orice lacrimă, un zîmbet îi poate lua oricînd locul. Hai să alungăm orice gînd urît, inima ne va fi mai uşoară fără el. Hai să privim doar înainte, lumea e plină cu tot ce-ţi doreşti. Ne trebuie doar puţin curaj să ne urmăm calea.
Calea vieţii e lungă şi întortocheată, nu-i reproşa obstacolele şi încercările. Unele lucruri le poţi învăţa doar suferind şi cel mai important dintre toate e să înveţi cît de nedreaptă e suferinţa. De aceea nu trebuie să o păstrezi în suflet. Iartă-i pe cei care încă nu au învăţat această lecţie şi iubeşte-i pe cei care te înteleg. Lecţiile ce trebuie învăţate de la viaţă sînt ascultarea, hărnicia, cumpătarea, mulţumirea, blîndeţea, adevărul, bunătatea. Prin ele, sufletul se pregăteşte pentru a răspîndi iubirea, a întări voinţa, a creşte curajul, a deprinde răbdarea şi a face să strălucească modestia.
“Se povesteşte că, într-o zi, un tînar s-a oprit în centrul unui oraş, lăudîndu-se că are cea mai frumoasă inimă din lume. În scurt timp, în jurul lui s-a adunat o mulţime de oameni care i-o admirau: era perfectă! Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au vazut-o vreodată. La un moment dat, de mulţime s-a apropiat un batrînel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine: “Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele”. Oamenii şi-au întors privirile spre inima batrînului. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi se auzeau pînă departe. Dar era plină de cicatrice. Ba mai mult, pe alocuri lipseau bucăţi întregi, lăsînd să se vadă răni larg deschise, încă sîngerînde. “Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă?”, sopteau uimiţi oamenii. “Cred că glumeşti, spuse tînărul. Priveşte inima mea, este perfectă! Pe cînd a ta este toată o rană, numai lacrimi şi durere”.
“Da, a răspuns blînd bătrînul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba-o pe a mea niciodată cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragoste: rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lîngă mine care, adesea, îmi dă în schimb o bucată din inima lui. Dar, pentru că bucăţile nu sînt măsurate, rămîn margini colţuroase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult. Ele  îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lîngă mine. Uneori, am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb… Acestea sînt rănile deschise din ea. Cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor… Întelegi acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii?”, a încheiat bătrînul.
Tînărul a rămas tăcut, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat de bătrîn, a rupt o bucată din inima sa şi i-a întins-o cu mîini tremurînde. Bătrînul i-a primit bucata şi a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucată din inima brazdată de cicatrice şi i-a întins-o tînărului. Se potrivea, dar nu perfect, căci marginile erau cam colţuroase. Tînărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, căci în ea pulsa dragostea. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zîmbit şi au pornit împreună la drum.

Morala: “Cel mai trist e să mergi pe calea vieţii cu o inimă perfectă în piept, dar lipsită de frumuseţe”.
Ala Mutilică


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *