Omul pentru care poşta e un loc sfînt

Nicolae Drăgan, şeful Centrului de Poştă NisporeniEste unul dintre cei mai vechi şi mai experimentaţi şefi ai centrelor de poştă din Republica Moldova. Multe a cunoscut, multe a văzut, multe a înţeles.
Deşi venea dintr-un alt domeniu, Nicolae Drăgan, şeful Centrului de Poştă Nisporeni, a reuşit, chiar de la începuturi – era anul 1995 – să se integreze perfect în ceea ce avea să-i devină a doua lui casă: poşta.
Îşi aminteşte şi acum, după atîţia ani, cum, înainte de a prelua conducerea Centrului de Poştă Nisporeni, a studiat exeprienţa unor oficii poştale din Chişinău, dar şi din raionul Ialoveni. Atunci a înţeles care este, de fapt sensul şi esenţa acestui serviciu important. „Fiind în oficiul poştal din Văsieni, raionul Ialoveni, am văzut lume peste lume, care venea la poştă nu doar pentru serviciile ce le presta instituţia, ci şi pentru… a se informa. Atunci am conştientizat faptul că poşta, pe lîngă toate funcţiile pe care le are, este şi trebuie să rămînă una dintre cele mai importante şi credibile surse de informaţii din satele noastre”, spune Nicolae Drăgan.
Pe parcursul anilor s-a convins tot mai mult că aşa este. „Cine, dacă nu angajaţii noştri, cunosc cel mai bine orice colţişor din fiecare sat, orice om, orice problemă? O cunosc din prima sursă şi nu din auzite”, adaugă dînsul.
Chiar şi în acest secol al vitezei, în acest secol al informaţiei care vine din toate părţile, poştaşul continuă să rămînă sursa cea mai veridică. De aceea, poşta, în viziunea lui Nicolae Drăgan, trebuie să devină cu adevărat un loc sfînt. Pentru aceasta însă mai e încă mult de lucru. Zi de zi, an de an. Se adaugă noi servicii – deja în două oficii poştale din raionul Nisporeni, la Vărzăreşti şi Şişcani, funcţionează internetul public. E un pas important înainte. În 15 oficii poştale ale raionului au fost făcute reparaţii. Se planifică reparaţia blocului administrativ al Centrului de Poştă Nisporeni, construcţia unui oficiu poştal la Grozeşti. Încetul-cu încetul, toate vor fi realizate, dacă există dorinţă, o viziune clară şi perseverenţă.
Nici latura profesională nu-i dată la o parte. An de an, sînt stabiliţi şi menţionaţi cei mai buni angajaţi. De data aceasta, în ajun de ziua lor profesională, cel mai bun factor poştal a fost declarat Vasile Guidea din Valea Trestieni, cel mai bun operator – Ludmila Ardelean din Nisporeni, omul cu cea mai înaltă măiestrie profesională – Maria Cernei din Mileşti, cel mai bun oficiu poştal – Brătuleni. De fapt, susţine Nicolae Drăgan, sînt buni toţi cei 106 angajaţi ai Centrului de Poştă Nisporeni cu toate cele 28 de oficii poştale. Acolo unde mai greşesc, li se arată şi sînt ajutaţi să depăşească problemele. Ce mai, ca într-o adevărată familie, cu bune şi cu rele.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *