Acasă la Casa pentru Toți

casa pentru toti
Sursa: europalibera.org

Ministerul Educației de la Chișinău și Agenția ONU pentru copii, UNICEF, au început acum mai mult de un an un program de integrare a copiilor cu nevoi speciale în școlile obișnuite, cu scopul de a-i scoate din izolare și de a-i pune în contact cu societatea. Cel puțin 420 de asemenea copii învață deja în cel puțin 70 de școli obișnuite. Dar mai continuă să se ocupe cineva de nevoile speciale ale copiilor cu disabilități, care nu sunt anulate prin simpla lor integrare la școlile obișnuite? Relatează, după o vizită la Ungheni, Tamara Grejdean.
Casa pentru Toţi este un centru de zi unde îşi dau întâlnire tineri dornici de comunicare şi de instruire. Aici fiecare încăpere este un spaţiu de instruire. La bucătărie  se deprind secrete culinare, alte câteva săli sunt rezervate pentru proceduri medicale, dar şi pentru ore de meşteşugărit pentru acei care nu sunt în stare să meargă la şcoală. Centrul a fost gândit ca un loc pentru servicii acordate persoanelor cu dezabilităţi, în orele de după şcolă, copiilor care merg la ore sau pe durata zilei întregi pentru acei care au nevoie de atenţie şi grijă permanentă, îmi spune Elena Savciuc, specialist la centru :
Elena Savciuc, casa pentru toti
Sursa: europalibera.org

„El vine o oră aici, o oră la calculator, la bucătărie fac ceva, prepară mâncare, ieşim la plimbare, ieşim la excursii. Câteodată se întâmplă aşa că vin părinţii după ei şi nu vor să se ducă prea degrabă acasă, mai rămân.”
Obţin aici deprinderi de viaţă ?
„Da, vrem ca să fie integraţi în viaţa socială, până sunt alături cu părinţii, părinţii au grijă, dar pe urmă, cine o să aibă grijă. Şi de asta noi vrem mai mult să le dăm lor, şi la magazin, şi să facă cumpărături, şi la frizerie şi la spital.”
Lucrările executate de tinerii de la centru în diferite tehnici de artă artizanală sunt expuse pe holul instituţiei. Educatoarea  Nina Enei spune că acestea sunt o dovadă a muncii grele şi a dorinţei lor de a se firma şi a fi recunoscuţi de societate :
„Ei singuri propun, haideţi astăzi să facem aceasta, hai să încercăm acest lucru.”
Acum văd că fac nişte obiecte din lut, da?
„Da, nişte frunzuliţe, care pe urmă le uscăm şi iată le dăm culoare.”
Faceţi şi expoziţii aici la centru?
„Da, şi expoziţii, de acum o expoziţie am făcut, chiar o să şi realizăm din aceste produse.”
Cui împărtăşesc ei mândria pentru ceea ce reuşesc să facă aici?
„Acasă, crede că în primul rând la părinţi, mai au prieteni, povestesc şi le spun că iată la centru am făcut aceea.”
Arteom Bagdie, casa pentru toti
Sursa: europalibera.org

Auzind că o să dăm curs spuselor lor, Arteom Bagdie, un tânăr de 16 ani cu deficienţe de comunicare, se grăbeşte să îmi spună despre personajele lui preferate din poveşti pe care le-a modelat din aţe şi care este mesajul său pentru toată lumea:
„Am făcut babă de omăt, iată din urma voastră, trandafiri, am făcut mai multe, gogoaşe. Stimaţi de profesori, de părinţi, de toţi, iată ce vrem noi.”
Stau de vorbă şi cu educatoarea Tatiana Bodrug, care îmi spune că din anul 2002, când a apărut acest centru, persoanele cu nevoi speciale sunt ajutate să se adapteze condiţiilor sociale:
„Noi aici le creăm condiţiile pentru ca ei să se deprindă de viaţă sine stătătoare, pe unde ne reuşeşte, pe unde nu.”
Se vede o evoluţie de când lucraţi cu ei?
„Sigur că da, dacă acasă ei stăteau singuri, închişi, încuiaţi, acum e binevenit că ei stau aici la centru. Deodată toată lumea întorcea capul şi se uitau aşa  mai deosebit, şi iarăşi părinţii se ruşinau să plece în parc cu dânşii, noi trebuia să convingem părinţii că ei trebuie să scoată copiii lor în lume, să-i vadă lumea, că sunt şi copii de aceştia în lumea aceasta şi ei au acelaşi drept ca şi toţi copiii.”
Centrul Casa pentru Toţi din Ungheni este una din cele 27 de astfel de instituţii din Republica Moldova, care activează cu scopul de a promova educaţia incluzivă şi nediscriminarea persoanelor cu nevoi speciale. Astfel de centre, spun educatorii sunt necesare mai ales pentru cei care nu se pot angaja din cauza dezabilităţii, şi se văd siliţi să stea închişi în casă.
Sursa: europalibera.org


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *