Povestea vasului crăpat

Cînd simţi că nu mai e nimic pe pămînt pentru tine, e cel mai potrivit moment să ridici capul mai sus ca niciodată. Cînd simţi că ai pierdut totul, fă-ţi curaj să porţi cele mai neînfricate bătălii, căci nu mai ai nimic de pierdut.
Unde nu e lumină, e întuneric. Unde nu e dragoste, e frică şi durere. Nu renunţa niciodată.   Nimeni şi nimic nu trebuie să-ţi golească inima. Păstrează-ţi mereu în ea lumina speranţei şi umple-o în fiecare clipă cu iubire: pentru lumea ce te inconjoară, pentru lucrurile frumoase care îţi ies în cale, pentru oamenii buni pe care îi cunoşti, pentru gîndurile şi sentimentele deosebite pe care le descoperi. Nu-ţi trăi viaţa ca un funcţionar care ştie doar să imite şi să urmeze instrucţiuni. Învată să visezi, învată să fii original, învaţă să creezi.
Iubirea e atrasă de iubire. Iubirea este a celor care cred în ea şi o păstrează în inimi necondiţionat. Mai bine eşti tu fericit şi laşi lumea să vorbească decît să renunţi la fericire doar ca să o faci să tacă.
În aceste timpuri, sînt momente în care pare imposibil să nu-ți faci griji. Oriunde te-ai duce, lumea vorbeşte despre cît de multe are de făcut şi ce puţin timp are la dispoziție. Am ajuns să fim nişte fapte umane, nu ființe umane. Toată lumea s-a înrolat în războiul ,,Să facem mai mult” şi se agită peste tot cu liste de treburi de făcut. Oamenii încep să semene cu Iepurelele Alb din “Alice în Țara Minunilor”: “Am întîrziat, am întîrziat la o întîlnire foarte importantă! N-am timp de bună ziua şi la revedere”.
Mulți dintre noi nu-și dau seama ce impact avem asupra celor din jur. Starea de spirit este contagioasă, poți influența starea de spirit a celorlalți cu aura ta, cu cîmpul tău energetic.
Ai intrat vreodată în birou într-o stare de zile mari? Zîmbeşti, eşti fericit. Acel cîmp de energie pozitivă îi va influența într-un mod plăcut și pe colegii de birou, chiar dacă nu observi imediat. Crede-mă, e greu să stai bosumflat lîngă cineva care zîmbește.
“O femeie bătrînă din China avea doua vase mari, pe care le atîrna de cele două capete ale unui băţ şi le tot căra pe după gît. Un vas era crăpat, celalalt – perfect, cu care, practic, aducea toată  apa.
La sfîrşitul lungului drum de la izvor pînă acasă, în vasul crăpat rămînea doar jumătate din cantitatea de apă. Aşa se întîmpla zilnic, timp de doi ani: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mîndru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat… Îi era atît de ruşine, se simţea atît de prost că nu putea face decît jumătate din munca pentru care fusese menit!
După doi ani de aşa-zisă nereuşită, cum credea el, i-a zis femeii: “Mă simt atît de ruşinat că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul pînă acasă”. Bătrîna zîmbi: “Ai observat că pe partea ta a drumului cresc flori, iar pe cealaltă – nu? Asta, pentru ca am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii. În fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai fi existat nici ele”.
Morala: “Fiecare dintre noi avem defectul nostru. Dar crăpăturile şi defectele ne fac viaţa mult mai interesantă”.
Trebuie să acceptăm persoana aşa cum este şi să căutăm ce este bun în ea.
Ala Mutilică