Munițiile neexplodate – un pericol mare pentru cei ce nu le iau în serios
18 august 2012. Satul Zagarancea, Ungheni. Vestea că în grădina din preajma casei sale a fost găsită o bombă de pe timpul războiului a adus-o pe Galina Ciobanu în stare de șoc. Femeia s-a speriat foarte tare.
În timp ce săpa un şanţ în grădină, feciorul său, în vîrstă de 22 de ani, a dat peste un explozibil. Acesta se afla la doar 40 de centimetri adîncime. ”M-am îngrozit cînd mi-a spus băiatul că avem o bombă în grădină”, povesteşte femeia. ”De spaimă, am uitat ce trebuie să fac. Noroc că am o cunoştinţă, soțul căreia este militar. Am sunat-o pe ea, să-i cer sfatul”, continuă dînsa.
Din fericire, soțul doamnei respective era chiar Gheorghe Cimbriciuc, comandantul Centrului militar teritorial Ungheni.
Dînsul imediat a reacționat la apel. ”Prima acțiune pe care i-am recomandat-o Galinei Ciobanu a fost să se îndepărteze de locul unde a fost găsită bomba și în nici un caz să nu o atingă. Apoi am anunţat serviciile de resort”, ne-a spus Gheorghe Cimbriciuc.
Potrivit dînsului, acest caz nu este nici pe departe singular. Numai de la începutul anului curent, în regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași au fost depistate peste 30 de muniții de tot felul, rămase de pe timpul războuiului al doilea mondial. Se ştie că anume în această zonă s-a desfășurat operațiunea militară Iași-Chișinău.
Gheorghe Cimbriciuc susţine că apar mari probleme cînd muniţiile nimeresc pe mîna oamenilor civili, dar mai ales a copiilor. Unii încearcă să le păstreze în beciurile caselor, alţii – în saraiuri. Poate le-or prinde bine la gospodărie. Copiii, inspiraţi din filme, încearcă să imite scenele de luptă întrebuințînd obuzele sau grenadele găsite.
”Cel mai frecvent, munițiile sînt depistate primăvara și toamna, atunci cînd au loc lucrări agricole”, a specificat comandantul Centrului militar teritorial Ungheni. Riscul, pentru cei ce nu iau în serios acest lucru, e foarte mare. ”Este dificil să ajungem la urechea fiecărui cetățean, deşi întreprindem numeroase măsuri de informare”, a spua Gheorghe Cimbriciuc. Dînsul a remarcat că, deși majoritatea elementelor munițiilor sînt în stare avansată de deteriorare, ele pot fi încă active și pot provoca multe tragedii. De aceea, persoanelor care le descoperă li se recomandă să nu le atingă, să nu le lovească, să nu le arunce în foc, să nu încerce să le demonteze. Dimpotrivă, să apeleze de urgenţă la numerele de telefon 901 și 902.
Pentru orice informație în acest sens cetățenii din raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași pot suna la numerele de telefon ale serviciilor locale Situații excepționale. Ungheni: 023622101; 079604194; Nisporeni: 026422008, 079604198; Călărași: 024422323, 079604195.
Ina Landa
Lasă un răspuns