Motocicliştii – cei mai periculoşi participanţi la traficul rutier
La această concluzie a ajuns poliția rutieră din Nisporeni, după desfășurarea operațiunii speciale ”Motociclistul”.
Potrivit unei note informative oferită de către Sergiu Robu, șeful Secției poliție rutieră Nisporeni, pe toată perioada operațiunii agenții rutieri au intensificat controlul asupra conducătorilor de motociclete și motorete.
Timp de o săptămînă, agenții rutieri au fost cu ochiul pe motocicliști, iar rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate: în șapte zile – șase încălcări, în urma cărora 4 conducători ai mijloacelor de transport moto au fost nevoiți să-și lase unitățile de transport la parcarea forțată. Conform aceleiași surse, cele mai multe nereguli țin de conducerea motocicletelor neînmatriculate sau fără permis de conducere.
De la începutul anului, pe drumurile nisporenene s-au produs 11 accidente rutiere, inclusiv două cu implicarea motocicliştilor. Trei persoane au decedat, inlusiv un motociclist şi 11 au fost traumatizate.
Lasă un răspuns