Impresionant: maşina timpului a ajuns la Pîrlița. Oamenii s-au întors cu o sută de ani în urmă

Pirlita retroAnul 1900. O zi de duminică, la început de toamnă. În satul Pîrlița e joc. Răsună muzica. Pe la amiază, după slujbă, una cîte una, fetele, gătite frumos, însoțite de părinți sau rude, se adună în centrul satului. Flăcăii, cu flori la pălărie, merg ţanţoş spre locul de unde vine muzica.
Să nu credeți că această descriere este preluată din vreo povestire istorică. Este realitatea pură, care s-a împletit atît de reușit cu vremurile de acum un veac, încît toți cei ce au luat parte la sărbătoarea folclorică în aer liber ”Jocul satului” la Pîrlița, pe 16 septembrie curent, nu au mai putut să se rupă de trecutul strămoșilor lor.
Obiceiurile, tradițiile, dar și straiele din sofca bunicilor pîrlițenilor de azi au reînviat ca prin minune în acea zi. Toate au prins viață, datorită muzeului satului Pîrlița, care a organizat, în colaborare cu Secția raională de cultură și Casa raională de cultură din Pîrlița, o sărbătoare cu adevărat de suflet.
”Astăzi am dat viață straielor purtate de consătenii noştri cu o sută de ani în urmă. Am făcut o călătorie în timp, la o horă a satului de pe vremuri, cu obiceiurile și tradițiile de atunci”, a declarat pentru ”Expresul” Vera Buzovoi, directoarea muzeului din Pîrlița. Potrivit dînsei,  valoarea exponatelor dintr-un muzeu creşte doar atunci cînd acestea sînt scoase la lumină și scuturate de praful uitării. Mai mult ca atît, astfel putem educa tînăra generație ca să nu-și uite neamul și rădăcinile.
Mare dreptate are doamna Buzovoi. În acea zi, tinerii pîrlițeni au reușit să încînte publicul prezent la Hora satului prin dansurile bunicilor lor: ”Coasa”, ”Fata popii”, ”Polca”, ”Hora”… Au fost reînviate şi obiceiurile de altă dată, cum ar fi: „împăcatul muzicanților”, „scoaterea fetei sau a flăcăului la joc”, „scoaterea cu rușine din joc a fetei mofturoase”, „aruncarea în dans a bomboanelor și bănuților pentru a primi dezlegare la joc după decesul unei rude apropiate”.
Fetele, 20 la număr, îmbrăcate în rochii vechi, păstrate în muzeul satului, au făcut deliciul zilei. În acele haine, bătrînele au recunoscut stofele cîndva în vogă: cremplin, nailon, crepdeşin, din care îşi coseau, în tinerețea lor, rochii, ca să fie cele mai frumoase-n sat.
„Am asistat la o adevărată lecție de istorie”, a spus, cu satisfacţie, vicepreședintele raionului Ungheni, Petru Langa. Oficialul a sugerat organizatorilor să transforme în tradiție sărbătoarea ”Hora satului”. Aceeași idee a expus-o și Eugenia Baroncea, șefa Secției cultură. „Dansul este o formă de comunicare ce unește oamenii, fapt ce l-aţi demonstrat încă o dată  azi. Iar continuitatea unor asemenea activități nu ar face decît să educe tînăra generație în spiritul respectului pentru  trecutul neamului nostru”, a punctat dînsa.
Şi primarul de Pîrlița, Ion Bejan, a dat aprecieri înalte eforturilor depuse de organizatori şi, în semn de recunoştinţă, a oferit un premiu bănesc muzeului „pentru promovarea tezaurului folcloric al neamului”.
Spectacolul a durat două ore, dar muzica n-a contenit pînă seara tîrziu. Uatmosfera a fost încinsă de către dansatorii ansamblului „Drăgaica” de la Casa raională de cultură din Pîrlița.
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *