VIDEO | Se aşteaptă ca Ungheniul să devină un bun exemplu pentru celelalte localităţi

LGSPPrimăria Ungheni va fi susţinută de către Proiectul de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova (LGSP)  prin USAID, în eforturile sale de a-şi îmbunătăţi serviciile publice locale, de a-şi majora  veniturile, de a se implica tot mai mult în creşterea eficienţei energetice.
Pe 25 iulie, proiectul respectiv a fost lansat oficial la Ungheni. De notat că oraşul nostru este printre primele localităţi din Republica Moldova, în care s-a lansat proiectul, iar motivul a fost enunţat de către Scott Johnson, directorul LGSP Moldova: pentru că  aici s-a dat dovadă de o bună guvernare. „Ne aşteptăm ca Ungheniul să devină o stea călăuzitoare şi un bun exemplu pentru celelalte localităţi”, a subliniat dînsul.
„Orice proiect nou este o provocare pentru noi şi o dorinţă de a reliza lucruri frumoase”, a spus, la rîndul său, primarul Alexandru Ambros. Dînsul a vorbit în faţa celor prezenţi despre problemele cu care se confruntă oraşul la momentul actual, dar şi despre ideile de proiect, realizarea cărora ar putea contribui la soluţionarea sau, cel puţin, diminuarea acestora. „Este un nou început, iar idei sînt foarte multe”, a accentuat oficialul.
Datorită proiectului respectiv, administraţia publică locală va fi ajutată să-şi asigure finanţări, să atragă investiţii, să creeze parteneriate publice private, să promoveze egalitatea între genuri şi să creeze noi oportunităţi pentru tineri.  
În aceeaşi zi, a fost semnat şi memorandum de înţelegere între Primăria Ungheni şi LGSP. Proiectul de susţinere a autorităţilor locale din Moldova.
Portivit lui Scott Johnson, scopul acestui poriect este de a îmbunătăţi guvernarea locală, astfel că LGSP va oferi şi un program de excelenţă în administrarea locală pentru dezvoltarea capacităţilor primăriilor din oraşele selectate.

Video: AiciTV.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *