Omul contează, nu culoarea politică

interviu, Alexandru Ambros, primar, ungheni“Nu am simţit niciodată că apartenenţa mea politică îmi ajută sau îmi încurcă. Tot timpul am contat pe forţele proprii şi am contat pe încrederea oamenilor”. Declaraţia îi aparţine primarului de Ungheni, Alexandru Ambros, şi a fost făcută pentru postul de radio “Europa liberă”.
Referindu-se la relaţiile şi dialogul dintre puterea locală şi cea centrală, dînsul a subliniat că totul depinde de factorul uman, aducînd drept exemplu propria experienţă. “Eu sînt la al doilea mandat. În primul mandat guvernarea centrală îmi era în opoziţie. Atunci erau comuniştii la putere, iar eu făceam parte dintr-un partid de opoziţie. N-a fost simplu, dar, dacă mi-am dorit, am găsit această colaborare”. Concluzia primarului de Ungheni a fost una tranşantă: “Din moment ce ai o viziune clară a ceea ce ai de făcut şi vii cu soluţii, nu doar cu probleme, se poate de lucrat, indiferent de guvernarea centrală”.
Fiind rugat să numească problemele, soluţionarea cărora depinde de implicarea Guvernului, Alexandru Ambros a spus că, la ora actuală, este imperios necesară implementarea strategiei de descentralizare a administraţiei publice locale, care ar asigura o autonomie locală durabilă şi, implicit, o dezvoltare a teritoriilor. Atunci, nimeni nu ar ma putea da vina pe cei de sus.
În altă ordine de idei, edilul a specificat: “Eu sînt împotriva celor care zic că în ţara noastră este rău de trăit şi lucrurile merg prost. Nu e corect. Republica Moldova este administrată prost la nivel local şi, să zicem, nu perfect la nivel central”.
Reamintim că Alexandru Ambros este, la ora actuală, membru al PLDM. Anterior a făcut parte din AMN, după care a cochetat şi cu Partidul Democrat.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *