Cinci vicepreședinți: mulţi sau puţini, buni sau răi?
Comuniştii ungheneni ies la rampă. La ultima ședință, din 19 iulie, a Consiliului raional, aceştia i-au cerut socoteală preşedintelui raionului, Iurie Toma, în ceea ce priveşte numărul mare de vicepreședinți, tocmai cinci, care, pe deasupra, dau dovadă, potrivit lor, de neprofesionalism.
”Vicepreședinții nu sînt în domeniu, nu întrunesc capacitățile profesionaliste. Noi i-am spus direct președintelui că îl vor îngropa. El se mîndrește cu ei, dar nu prea are cu ce se mîndri”, a declarat pentru ”Expresul”, imediat după încheierea ședinței, Haralambie Chirilov, liderul fracțiunii PCRM din Consiliul raional Ungheni.
La rîndul lor, vicepreședinții raionului își au dreptatea lor. Iată cum au comentat dînșii acuzațiile aduse.
Petru LANGA: Cred că nu trebuie să fiu neapărat dansator pentru ca să pot coordona activitatea Secției cultură. Trebuie să se înţeleagă că vicepreședinții nu gestionează bunurile sau banii, ci doar coordonează activitatea domeniilor de care sînt responsabili. Noi sîntem doar ca o punte de legătură între direcții, secții și Consiliul raional. În ceea ce mă priveşte, sînt deja la al doilea mandat în funcția repsectivă.
Iulia PANCU: A face declarații care plac urechilor este ușor. Am fost învinuită public de lipsă de profesionalism, într-o ședință anterioară. Consider că nu am meritat. Da, sînt de acord că vin din alt domeniu, cel educațional. Dar ca manager am demonstrat rezultate. Acum sînt într-un alt domeniu, cel economic. Este adevărat, nu am diplomă de economist, dar chiar nu știu cu ce s-ar fi ocupat un economist aici, pentru că funcția nu presupune dirijare, ci coordonare, monitorizare și control. Cu părere de rău, trăim în țara în care niciodată nu se va dori să iasă adevărul la suprafață. Eu nu pretind că sînt o lacrimă, dar am mers frumos pînă acum prin viață. În funcţia actuală nu mă simt incomod. Aș vrea ca noi să fim apreciaţi după rezultate. Eu am un credo: unde voi fi, voi munci pentru rezultate.
Tudor RĂDEANU: Eu lucrez în domeniul asistență socială din anul 1987. Dacă cineva consideră că acești ani au trecut în zădar, e problema lui. Funcția pe care o deţin e importantă pentru mine, dar nu mă țin cu dinții de ea. Cît privește numărul de vicepreședinți, pot fi cinci sau zece, principalul e să facă treabă. Trebuie să se ştie că nu se cheltuie mai mult pentru salarizare. Dar comuniştii au uitat ce făceau cînd erau la conducerea raionului? Șefii de atunci ai Direcției agricultură, ai Direcției învățămînt, dar și un vicepreședinte al raionului locuiau la Boghenii Noi, Todirești și, respectiv, Valea Mare. V-aţi pus întrebarea cît combustibil se cheltuia zilnic doar pentru transportarea acestora la serviciu și înapoi?
Anatol Arhire, un alt vicepreşedinte de raion, a refuzat categoric să se expună pe marginea subiectului respectiv.
Al cincilea vicepreședinte, Alexandru Ciuvaga, a fost de negăsit. Dînsul se află în concediu. Reamintim că decizia privind instituirea a cinci vicepreședinți ai raionului Ungheni a fost luată unanim de către Consiliul raional la ședința din 6 octombrie 2011. Inițiativa a aparținut președintelui raionului, Iurie Toma.
La şedinţa din 19 iulie 2012, comunistul Ivan Filimon i-a adresat lui Iurie Toma întrebarea: cît de oportun și eficient este să aibă cinci vicepreședinți? După ce a menţionat că se mîndrește cu cei ce ”muncesc cu el cot la cot zi de zi”, Iurie Toma a făcut o analogie cu structura Consiliului Județean Iași, unde președintele are la fel cinci vicepreședinți.
De notat că judeţul Iaşi are, potrivit datelor ultimului recensămînt, o populaţie de 826 mii 552 locuitori, iar suprafaţa e de 5476 km p. Populaţia raionului Ungheni e de 117 mii, iar suprafaţa de 1083 km p.
Ina Landa
Lasă un răspuns