Lux în plină sărăcie

Skoda Octavia Superb
Sursa: drivearabia.com

În timp ce marea majoritate a populaţiei raionului Călăraşi se zbate într-o sărăcie lucie, abia reuşind să-şi asigure pîinea cea de toate zilele, mai mulţi funcţionari ai unor instituţii publice îşi permit luxul de a procura din banii publici maşini de serviciu luxoase.
Parcă apucaţi de o patimă de nestăpînit a unei competiţii nesănătoase, tocătoare de bani publici, ei se întrec în a cumpăra maşini care mai de care mai scumpe şi mai arătoase. În topul celor mai preferate sînt, indiscutabil, „Scoda- Octavia”. În astfel de automobile se plimbă conducătorii unor instituţii medicale din raion.
Recent, un conducător  important, deşi avea două automobile de serviciu „Niva”, relativ noi, a cumpărat o „Scoda-Octavia -Superb” de sute de mii de lei, cu care se plimbă în exclusivitate doar el. Şi conducerea primăriei Călăraşi a procurat recent o maşină de toată frumuseţea, „Chevrolet”, de 178 de mii de lei, dar, potrivit consilierilor orăşeneşti, în condiţii total netransparente şi cu abateri de la buchia legii. Mai mult ca atît, aceeiaşi consilieri spun că  primăria plăteşte bani buni unui şofer care conduce această maşină.
Cu cîteva luni în urmă, şi conducerea raionului, parcă molipsită de acest morb al luxului, solicita consiliului raional aprobarea unor sume mari de bani pentru achiziţionarea unor automobile de serviciu noi. Consilierii însă nu au susţinut această  iniţiativă.
Nu-i vorbă, dacă lipseşte o maşină într-o anumită structură, ea trebuie procurată. Dar să-şi permită luxul de a  avea cîte două-trei automobile care costă mult şi, pe deasupra, mai cer şi bani grei pentru întreţinere nu este decît o sfidare a bunului simţ din partea unor conducători.
Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *