VIDEO | Ungheniul are nevoie de asistenți sociali

 Ungheniul are nevoie de asistenți sociali
Captură: AiciTV.md

Viitorii asistenți care vor deservi copii din familii ân dificultate au fost instruiți la Ungheni. Aceștia au fost selectați foarte minuțios și timp de două zile au studiat cum să comunice mai eficient cu copii, care este specificul psihologiei unui copil abandonat și ce poate face asistentul pentru el. Potrivit reprezentanților  Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei Ungheni, în ultimii ani crește necesitatea extinderii serviciului de asistență parentașă profesionistă în regiune.
Pentru început au fost intruiți 5 specialiști. Viitorii asistenți sociali au beneficiat de instruire specializată bazată pe situații concrete cum sunt: personalitatea copilului, influența abandonului asupra micuțului și altele, dar și despre procedurile acestui serviciu.
Chiar dacă, potrivit viitorilor asistenți sociali, ia motivat să-și depună candidaturile, totuși ei sspun că și-au dorit din suflet să se implice în acest serviciu de Asistent Parental.
Copii care pot fi plasați în serviciu de Asistență Parentală Profesionistă, sunt cei de la vîrsta nou-născuților pînă la vîrsta de 14 ani. Ei provin din familii cu situații de risc. Perioada de plasament variază între 6 și 18 luni, în funcție de situația copilului. În cadrul direcției Asistență Socială și Protecția Familiei Ungheni, activează peste 25 de asistenți parentali profesioniști care au în plasament peste 40 de copii.

Sursa: AiciTV.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *