Ungherele sufletului
V-aţi pomenit vreodată într-o cameră din casa dumneavoastră, fără să vă puteţi aminti de ce v-aţi dus acolo? Cred că fiecare dintre noi a trecut printr-o asemenea experienţă. Acum, mă gîndesc la politicienii nostri. Majoritatea stau în birouri luxoase fără să-şi amintească de ce sînt acolo.
Şi, dacă tot veni vorba de politică, îl voi aduce în prim-plan pe Marx, care spunea în felul următor: „ În politică, pentru un scop determinat, se poate încheia un pact şi cu diavolul. Trebuie doar să fii sigur că tu îl vei păcăli, şi nu el pe tine”. De aici concluzia: politica este un lucru prea serios ca să fie încredinţat politicienilor noştri.
Dar să trecem la lucruri mai lumeşti. Există oameni care parcă au venit pe lume mai mult să o încurce decît să o împodobească. E clar, fiecare vrea să simtă bucuria de a trăi, să fie fericit. Dar foarte puţini sînt conştienţi de faptul că, pentru aceasta, trebuie să facă un efort. Se poartă de parcă fericirea şi bucuria ar fi exlusiv nişte daruri ale Cerului. Se tem să-şi asume răspunderea pentru propriile decizii. Ei cred, mai degrabă, în promisiuni, în noroc, în frunzele de trifoi, în talismane sau horoscoape, în loc să se încreadă în propria lor forţă.
Cînd sînteţi amărîţi, aveţi libertatea de a alege: sau vă culcaţi în pat şi vă autocompătimiţi, sau încercaţi să schimbaţi ceva. Or, mai tîrziu încep să vină regretele, provocate de lucruri pe care nu le-am făcut, de şanse pe care le-am lăsat să ne scape.
Fiecare cunoaşte sentimentul care ne vrăjeşte cînd ne cufundăm într-o fericită uitare de sine.Vă amintiţi de copilărie, cînd eraţi adînciţi în joacă, astfel încît uitaţi de tot ce era în jur? Nici nu auzeaţi cînd eraţi strigaţi. După ce mai creştem, rareori ni se mai întpmplă să atingem o astfel de stare. Sîntem prea cufundaţi în obligaţiunile noastre. Sîntem determinaţi prea mult de lumea exterioară. Trăim ca un hamster pe rotiţa lui şi alergăm mereu în jurul vieţii noastre. Pare că toată lumea e supărată pe cineva sau ceva.
Vă voi spune una dintre poveştile mele preferate. ,,Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, la un aeroport au parvenit întîrzieri de zbor. Oamenii au format o imensă coadă, dorind să fie reprogramaţi. Mulţi dintre clienţi îşi aşteptau răbdători rîndul. Dar întotdeauna există cineva care refuză să creadă că zborul, pe timp de furtună, nu este cel mai intelegent lucru.
Un domn şi-a făcut loc cu coatele pînă în faţa ghişeului, spunînd că vrea să zboare urgent cu primul avion. Agentul i-a explicat politicos că trebuie să-şi aştepte rîndul. Omul nostru a continuat să insiste şi, în cele din urmă, a întrebat pe un ton supărat: “Ai idee cine sînt eu?”. Agentul a luat microfonul şi a spus: ”Atenţie, atenţie! Ştie cineva de aici cine este acest om? Se pare că şi-a pierdut identitatea”. Bărbatul s-a simţit insultat şi a aruncat răspicat: “Ei, bine, atunci să te ia naiba. O să vezi ce o să păţeşti”. Agentul i-a răspuns calm: “Domnule, trebuie să treceţi din nou la coadă. Sînt mulţi oameni care aşteaptă înaintea dumneavoastră”. Lumea a început să aplaude”.
Aceste aplauze dovedesc faptul că oamenii sînt foarte mulţumiţi cînd aşa-numiţii “şefi” sînt puşi la punct.
Morala: “Fiecare fiinţă umană care merge pe pămînt are două lucruri în comun: sîntem cu toţii în viaţă şi toţi vom sfîrşi morţi”.
Ala Mutilică
Lasă un răspuns