Sfaturi utile | Priveşte la copil azi, mîine s-ar putea întîmpla ca el să nu mai caute privirea ta

copil
Sursa: utile-copii.info

Comunicarea dintre mamă şi copil începe cu mult înainte de naşterea lui, adică în perioada dezvoltării intrauterine. Comunicarea ca relaţie începe la naştere, odată cu primul ţipăt al copilului, înainte ca acesta să pronunţe primele cuvinte. Cercetările au demonstrat că, atunci cînd copilul este separat de mamă, el se simte agitat, devine nervos, neliniştit. Această nelinişte se menţine pînă la vîrsta de 2,5 ani – la fetiţe şi 3,5 ani – la băieţi.
Încă din perioada intrauterină, copilul simte şi înregistrează atitudinea afectuoasă a ambilor părinţi, dar, îndeosebi, pe cea a mamei. De aceea este important să-i spunem copilului cît de mult îl dorim, îl iubim şi îl aşteptăm.
Toate mesajele verbale pe care i le transmitem trebuie să fie pozitive. Ele asigură fătului confort şi au funcţie de protecţie, nu permit să ajungă la copil emoţiile negative. Astfel, specialiştii recomandă părinţilor să comunice cît se poate de frecvent cu fătul, să comenteze orice face, să-l dezmierde şi să înveţe să înţeleagă limbajul mişcărilor lui.
Mai există şi comunicarea cu copilul în perioada postnatală, care are la bază cîteva principii: respectarea copilului, acceptarea lui, folosirea limbajului proactiv (folosirea cuvintelor ce îl încurajează pe copil), respectarea intimităţii copilului şi, nu în ultimul rînd, comunicarea afectivă: mîngîierile fizice, timpul şi atenţia acordată, să simtă că este iubit şi protejat, îmbrăţişările, ţinutul în braţe, sărutul, cîntecul de leagăn.
Sondajele realizate în republică arată că aproape 49% dintre mamele intervievate folosesc cîntecul de leagăn în comunicarea cu copiii. Acelaşi sondaj relevă că în mediul urban cîntecul de leagăn este folosit în 56% din cazuri, iar în cel rural – 42%. Mai mult se cîntă fetiţelor (50,2%) şi mai puţin băieţilor (47,8%).
Este necesar să ştim că copilul are în interiorul său un rezervor în care se adună toate emoţiile pe care le trăieşte atunci cînd se simte în siguranţă, cînd se simte iubit şi protejat. De aceea acest rezervor trebuie să fie tot timpul plin.
Cum îl putem menţine mereu plin? Să vă uitaţi în ochii lui cînd îi vorbiţi, să vă uitaţi la el atunci cînd vă comunică ceva, să-i zîmbiţi, să-l lăudaţi, să-l mîngîiaţi atunci cînd este trist, să-l cuprindeţi şi să-l sărutaţi, să-l admiraţi, să participaţi la tot ce face, încercaţi să priviţi lucrurile cu ochii copilului, nu-l certaţi cînd este în plină criză emoţională, nu luaţi lucrurile în tragic.
Nu mai puţin importantă este şi comunicarea cognitivă: dezvoltarea limbajului, cititul (inclusiv a poveştilor), stimularea şi menţinerea interesului cognitiv la copii (întrebările copiilor şi reacţia părinţilor).
Cele mai eficiente lecţii de dezvoltare a comunicării vor fi cele organizate şezînd pe genunchii tatălui ori mamei şi răsfoind o carte, sau pentru a citi o istorioară simplă. Astfel de momente la sigur vor contribui la o relaţie forte între părinţi şi copil.
Nu uitaţi: „rezervorul plin” asigură confortul psihic, fără de care nu ar avea loc o dezvolatre sănătoasă şi eficientă.
Zinaida Pîrţac, Valentina Gîncu,
medici pediatri consultanţi la Centrul Medicilor de Familie Ungheni 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *