La o aniversare
La 15 iunie, în miez de cireşar, Zamfira Mihail, cetăţean de onoare al satului Cornova Ungheni, împlineşte 75 de ani. Dintotdeauna s-a considerat fiică a acestui sat, de unde-şi trage rădăcinile tatăl ei, preotul dr. Paul Mihail.
Lingvist şi etnolog, paleolog şi bibliograf, doctor în filologie, profesor universitar, cercetător ştiinţific principal şi onorific la Institutulde studii sud-est europene al Academiei Române, deţinătoare a Premiului Academiei Române în 1978 şi 1990, a Premiului Eudoxiu de Hurmuzaki (împreună cu tatăl său, Paul Mihail) în 1993, a Premiului Fundaţiei Culturale Ethnos în 2000, autoare a peste 400 de articole şi studii.
Deşi s-a născut la Chişinău, iar de la şapte ani locuieşte în România, unde s-au stabilit cu traiul părinţii ei, fugind de ciuma roşie, Zamfira Mihail declară, ori de cîte ori are ocazia: “Am trăit şi trăiesc cu sentimentul că la Cornova sînt acasă”.
Primele amintiri ce-o leagă de satul ei de suflet sînt de prin anul 1943. “Ţin bine minte şi acum: ograda casei, cum dormeam pe cuptor, faptul că zămnicul sub casă se umpluse cu apă (de la ploi sau de la vreun izvor?) şi, mai ales, drumul din spatele casei pe care mergeam cu tata spre vie”, spunea dînsa într-un interviu acordat “Expresului” în anul 2010, în luna august.
A revăzut satul Cornova abia în anul 1982, după 38 de ani. Se întorcea, împreună cu tatăl ei, de la un congres din Suzdal (Rusia). “Vizita din 1982 a fost un pelerinaj (adică un fel de închinare) la locurile natale”, spunea dînsa în acelaşi interviu.
Începînd cu anul 1990, legătura cu satul Cornova a fost una constantă. “Cornova este baştina tatei, deci şi a mea. Tabloul care se asociază în mintea mea cu numele Cornova este al unor copaci mari din vie, pe vîrf de deal”.
Cu 11 ani în urmă, Zamfira Mihail a instituit premiile “Paul Mihail” pe care le înmînează, anual, celor mai buni absolvenţi ai Gimnaziului din Cornova.
În zi aniversară, aceştia au venit cu un mesaj pentru distinsa doamnă.
Lasă un răspuns