Au învăţat unii de la alţii cum să se implice în viaţa comunităţii

VOLUNTARI DIN TREI ȚĂRI, LA O CAFENEA PUBLICĂ DIN UNGHEIReprezentanţi ai organizaţiilor de tineret locale şi internaţionale, ai autorităţilor publice locale, membri ai consiliilor locale de tineri, voluntari şi tineri activi s-au întîlnit, pe 5 iunie, la Ungheni, la o cafenea publică, întitulată: „Voluntariat şi participarea tinerilor”.
Potrivit Angelei Ciocîrlan, preşedinta asociaţiei obşteşti pentru copii şi tineret „Făclia”, iniţiatoarea şi organizatoarea evenimentului, scopul acestuia a fost de a discuta despre  politicile de tineret şi participarea activă a acestora în soluţionarea problemelor din comunitate.
De fapt, cafeneaua publică este parte a unui proiect mult mai amplu – „Sporirea implicării şi participării tinerilor în viaţa comunităţii prin eforturi comune în Moldova, Serbia şi Georgia”, implementat de aceeaşi organizaţie neguvernamentală. „Aş putea spune că în toate aceste ţări există un cadru legal bine structurat privind strategiile de dezvoltare în domeniul tineretului, dar mai avem de învăţat unii de la alţii”, a menţionat Angela Ciocîrlan.
Graţie acestui proiect, au fost efectuate vizite reciproce în toate trei ţări, ultima fiind în R. Moldova. Scopul acestora a fost unul foarte clar: de a identifica noi instrumente de motivare a tinerilor pentru a fi activi şi pentru a se implica în soluţionarea problemelor din societate.
„Sînt surprinsă că în Moldova se lucrează intens în această direcţie. Cu siguranţă, schimbul de experienţă de care am beneficiat ne va fi de folos tuturor”, a remarcat Eufrozina Marina, voluntar din Serbia.
Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *