VIDEO | Cutremur la Ungheni
Un cutremur de pămînt s-a produs în munții Vrancea din România, în umra acestuia, la liceul din satul Costuleni raionul Ungheni au rămas blocați în interior cîțiva elevi. Din fericire acesta este scenariul unei aplicații demonstrative privind lichidarea consecințelor unui seism. Exercițiul a avut loc sub egida serviciului Protecției Civile și Stutațiilor excepționale Ungheni cu implicarea reprezentanților instituțiilor publice din localitate.
Odată cu declanșarea sirenelor a început evacuarea persoanelor din liceu. Profesorul de educație sportivă, împreună cu alți 22 de elevi au rămas blocați în sala sportivă liceului. În timpul operațiunilor de intervenție, echipele de salvatori au simulat lucrări de salvare, deblocare, de acordare a primului ajutor medical și transportare a sinistraților în instituțiile medicale.
În cadrul acestei aplicații s-a demonstrat funcționalitatea tehnicii și utilajelor necesare la intervenția în caz de incendiu. Elevii au arătat cum funcționează stingătoarele, iar cei maturi au folosit un tractor ce transporta o cisternă cu apă pînă la sosirea pompierilor din Ungheni.
Pe parcursul acestei aplicații s-a văzut modul de organizare a echipelor, nivelul de pregătire, și gradul de funcționalitate a tehnicii speciale din dotare. Conducerea liceului spune că aplicațiile sunt binevenite, deoarece elevii se implică direct în aceste acțiuni.
Scopul acestui exercițiu este de a fi verificat nivelul de pregătire a oragnelor de conducere pentru desfășurarea acțiunilor de lichidare a consecințelor situațiilor excepționale cu caracter diferit. Conform planului de instruire, Protecția Civilă a raionului Ungheni organizează asemenea aplicații odată la patru ani.
Sursa: AiciTV.md
Lasă un răspuns