Din iulie, control automatizat la P.T.F Sculeni

Din Iulie control automatizat la P.T.F SculeniÎncepând cu luna iulie 2012, la punctul de trecere Sculeni-Sculeni va fi automatizat procesul de contrapunere a datelor vamale. O decizie în acest sens a fost luată de autorităţile de resort din Republica Moldova şi România.
Potrivit Serviciului Vamal, acest mecanism de contrapunere a datelor este eficient în prevenirea fraudelor vamale şi a tentativelor de declarare neautentică a mărfurilor. Datorită contrapunerii datelor se va asigura contracararea traficului ilicit de mărfuri şi a cazurilor de falsificare a documentelor de însoţire a produselor.
De asemenea, concomitent cu optimizarea controlului se va reduce şi durata staţionării mijloacelor de transport la frontieră pentru operaţiunile de import/export care nu vor trezi careva suspeciuni de fraudare.

Menționăm că schimbul de date cu privire la mărfurile şi mijloacele de transport care trec frontiera moldo-română în ambele direcţii, se implementează din 2010, însă până în prezent se efectuează pe suport de hârtie, utilizând fişele de însoţire.
Sursa: UNIMEDIA

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *