Prin propriul exemplu, prin exemplul înaintaşilor

tinerii din Cioreşti mai aproape de artă şi frumos
În fotografie: tinerii din Cioreşti mai aproape de artă şi frumos

Grigore Stamate, profesor de arte plastice din Ciuteşti, raionul Nisporeni
Cîndva, se planifica să fie lichidată deosebirea dintre sat şi oraş, dintre munca fizică şi cea intelectuală. Mai demult, prin sate, artiştii şi actorii se aflau în turnee cu spectacole, lectorii Societăţii „Ştiinţa” citeau lecţii…
Astăzi, trebuie să recunoaştem, satul, acolo unde, vorba poetului,  s-a născut veşnicia, este părăsit de o mare parte a tineretului, dar şi de adulţi, plecaţi departe de casă, în căutarea unei surse de existenţă. Cei rămaşi nu prea sînt merşi la biserică. Dar nici la teatru, bibliotecă sau muzeu.
Tinerii îşi consumă timpul mai mult prin baruri şi discoteci, „odihnindu-se” pe banii trimişi de părinţi.
Într-un cuvînt, satul trece printr-o perioadă dificilă.
Iată de ce cred că astăzi, ca niciodată, accentul trebuie pus pe educaţia tineretului, mai cu seamă a copiilor. Pornind de la ideea că exempul educă, personal mă strădui să-i influenţez pe discipolii mei nu doar cu cuvîntul, ci şi cu fapta.
Într-o zi de duminică
Le-am organizat elevilor mei o excursie la Chişinău. Mai întîi, am trecut prin atelierul de creaţie al membrului Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, Gheorghe Ţărnă, un fost elev de-al meu. Dînsul le-a împărtăşit unele secrete ale creaţiei, le-a povestit despre procupările sale, menţionînd că talentul nu este o visterie din care li s-ar distribui fiecăruia în mod egal, ci e o pepinieră din care fiecare îşi ia răsadul său. Copiii au admirat cu interes cîteva dintre lucrările sale.
Mai apoi, ei au întreţinut o discuţie cu Ion Daghi, profesor universitar, un renumit pictor care a realizat cele mai multe ilustraţii la opera eminesciană. După intrevederea cu dînsul, am vizitat  Muzeul de Istorie şi Etnografie, unde ei au admirat îndelung sala „Biosfera”, pictată de Ion Daghi. Cu impresii de neuitat au rămas de la vizitarea Muzeului de Arte Plastice, directorul căruia este Tudor Zbîrnea, originar din oraşul Nisporeni. Excursia a luat sfîrşitla Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi”.
Indiscutabil, viitorul aparţine copiilor care cred în arta frumosului şi în visuri realizabile. Nu ne rămîne decît să ne includem cu toţii în munca de educaţie, pentru a face lumea lor interioară cît mai frumoasă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *