Elevii din Răciula în atenţia UNICEF Moldova

UNICEF Moldova
Sursa: moldova.md

Săptămîna trecută reprezentantul UNICEF Moldova, Sendy  Blanche, însoţită de Marin Alla, conducătorul ONG Târna Rom din Chişinău şi de şeful Direcţiei Raionale Învăţămînt Călăraşi, Andrei Ciubotaru, au vizitat gimnaziul din Răciula, instituţie care, din toamna trecută, găzduieşte şi elevii fostului gimnaziu din Frumoasa, supus reorganizării. 
Vizita, potrivit lui Andrei Ciubotaru, a avut ca scop monitorizarea şcolarizării elevilor şi frecvenţa acestora. Oaspeţii s-au interesat şi de reorganizarea gimnaziului din Părcani, preconizată pentru acest an. Cei 87 de copii de etnie romă vor merge la studii, începînd cu 1 septembrie, la gimnaziul din Răciula. Edilii locali susţin că există toate premisele şi condiţiile necesare pentru aceşti elevi: un autocar special care să-i aducă aici, săli de clasă dotate, pedagogi buni etc.
La ora actuală, gimnaziul din Părcani nu are clasele a patra şi a şaptea. Marin Alla a declarat că, dincolo de condiţiile mult mai bune de la gimnaziul din Răciula, venirea copiilor de romi aici va fi ca o „evadare dintr-o rezervaţie”. Ei vor avea mult mai multe  şanse de integrare în societate.  Profitînd de ocazie, primarul de Răciula, Ştefan Temţunic, i-a amintit  lui Marin Alla  despre angajamentul „Târna Rom”, fixat într-un contract semnat cu cîţiva ani în urmă, de a achita costul  hranei copiilor din Părcani, bani care însă nu au mai fost plătiţi din anul trecut.
Vizita respectivă s-a înscris în şirul acţiunilor întreprinse de Direcţia Învăţămînt  în scopul pregătirii  sub toate aspectele a reorganizării gimnaziului din Părcani.
Tudor Josanu
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *