APEL PUBLIC al ONG-urilor cu privire la selectarea membrilor Comisiei Naţionale de Integritate

Crearea Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) pentru combaterea şi prevenirea corupţiei.
Sursa: tv7.md

Chişinău, 18 aprilie 2012
Crearea Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) constituie una din principalele măsuri pentru combaterea şi prevenirea corupţiei. Crearea şi funcţionarea CNI este prevăzută într-o serie de documente de politici publice şi se numără printre angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova. CNI are ca sarcină implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate şi a declaraţiilor cu privire la interesele personale ale persoanelor care deţin funcţii de demnitate publică, ale judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi ale unor persoane cu funcţie de conducere.
Regulamentul CNI a fost aprobat prin Legea nr.180 din 19.12.2011 şi conform acestuia, Comisia urmează să aibă 5 membri, numiţi de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 5 ani, conform următorului mecanism: 3 candidaturi sunt propuse din partea majorităţii parlamentare, o candidatură din partea opoziţiei parlamentare şi o candidatură din partea societăţii civile, selectată în mod deschis şi transparent de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului din lista de candidaţi propuşi de asociaţiile obşteşti.
Prevederile legislative cu privire la crearea CNI au intrat în vigoare la 1 februarie 2012. La 1 martie 2012 au intrat în vigoare noile reglementări cu privire la declararea veniturilor şi proprietăţilor (care obliga la acumularea şi prezentarea declaraţiilor în adresa CNI până la finele lunii martie) şi conform reglementărilor în domeniu, CNI urma să fie funcţională începând cu 1 martie 2012.
La 6 februarie 2012, Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi a anunţat un concurs pentru propunerea candidaţilor la funcţia de membru al CNI din partea societăţii civile, dar pâna la acest moment, deşi au trecut mai bine de 2 luni, nu a fost facută publică lista candidaţilor propuşi, atât de către asociaţiile obsteşti, cât şi de către ceilalţi subiecţi ce au dreptul de a propune candidaţi la funcţia de membru al CNI. De asemenea, nu a fost facută publică modalitatea prin care Comisia juridică, numiri şi imunităţi urmează să selecteze candidaţii propuşi de societatea civilă pentru a-i înainta Parlamentului spre votare. De asemenea, nu este suficient de clară şi transparentă procedura de verificare a candidaţilor propuşi de majoritatea şi opoziţia parlamentară.
În aceste circumstanăe, solicităm Parlamentului şi în special, Comisiei juridice, numiri şi imunităţi:
1. Publicarea listei candidaţilor propuşi la funcţia de membru al Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), a CV-lor acestora, precum şi a oricăror alte informaţii relevante privind corespunderea acestora cerinţelor prevăzute de Regulamentul CNI (art.11 ş.a.).
2. Organizarea audierilor publice a candidaţilor la funcţia de membru al CNI, în vederea prezentării de către candidaţi a viziunii sale cu privire la mandatul funcţiei, experienţei relevante şi a rolului asumat în vederea îndeplinirii acestei funcţii de înaltă responsabilitate. Audierile publice urmează a fi anunţate din timp publicului, cu asigurarea posibilităţii de participare a celor interesaţi.
3. Adoptarea unei hotărâri motivate cu privire la candidaţii propuşi spre aprobare plenului Parlamentului.
Calitatea membrilor constituie o condiţie esenţială pentru implementarea obiectivelor Comisiei Naţionale de Integritate şi aplicarea procedurilor deschise şi transparente va spori încrederea societăţii în privinţa voinţei politice atât a majorităţii, cât şi a opoziţiei parlamentare – pentru desemnarea unor persoane ce corespund criteriilor de profesionalism şi integritate.
Semnatari (organizaţia şi persoana de contact):
Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Nadejda Hriptievschi, mob. 069817237
Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Botan, tel. 022-212992
Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Cornelia Cozonac, mob: 069070225
Fundaţia Est-Europeana, Sorin Mereacre, tel. 022-548102
Institutul de Politici Publice, Arcadie Barbaroşie, tel. 022-276785
Centrul „Acces-Info”, Vasile Spinei, mob. 069167820
Asociaţia Promo-LEX, Ion Manole, mob. 069070800
Asociaţia Presei Independente, Petru Macovei, tel. 022-220996


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *