Nimic nu este imposibil pentru ea
Este o tînără energică, mereu zîmbitoare, optimistă şi iubitoare de viaţă. La cei 19 ani ai săi, a reuşit să-i cucerească chiar şi pe chinezi. Este vorba despre Lidia Sanduleac, absolventă a Liceului „Vasile Alecsandri” din Ungheni, în prezent studentă la o universitate din oraşul Wuhan, China.
Cu două săptămîni în urmă, fiind în vacanţă la Ungheni, a păşit pragul redacţiei „Expresul”, cu care, de altfel, a început să colaboreze încă de pe vremea cînd învăţa în SUA.
Ne-a vorbit cu entuziasm despre noua sa experienţă, despre noii colegi, despre bucatele pe care le mănîncă acolo, despre preţuri, despre viaţa chinezilor etc. A recunoscut că, iniţial, i-a fost destul de dificil să se integreze, dar a rezistat.
„Nimic nu este imposibil”, ne-a spus, după care a continuat: „Totul e posibil în această lume, dacă îţi doreşti cu adevărat. Ajungi şi în China să studiezi, şi limba chineză s-o înveţi. E o limbă complicată, dar interesantă”.
Îi place să încerce tot ce este nou, îi place să alerge după oportunităţi noi, după experienţe noi, ca mai apoi să revină acasă şi să implementeze aici cunoştinţele obţinute. Visează să devină ambasador, să promoveze imaginea Republicii Moldova în lume. Deja cunoaşte patru limbi străine. Cu siguranţă, nu se va opri aici. Nu întîmplător, chinezii au rebotezat-o Li Di, ceea ce, în traducere, înseamnă deştept.
Ce înseamnă pentru tine să fii un om realizat?
Îmi aduc aminte că tata mi-a spus odată că munca ar trebui să fie pentru fiecare o pasiune, şi nu, pur şi simplu, o îndatorire pe care trebuie s-o îndeplineşti. Cred că anume atunci oricine ar putea spune că este realizat în plan profesional. Dar există şi o altă faţetă: viaţa personală. Văzînd armonia din familia mea, văzînd dragostea şi sclipirea din ochii părinţilor mei, am înţeles că a fi un om împlinit înseamnă să te simţi fericit şi bine acolo unde eşti şi unde îţi doreşti cel mai mult să fii.
Care sînt principiile tale de viaţă?
Să învăţ cît mai mult şi să implementez aceste studii în ţara în care m-am născut. Un alt principiu este să fiu alături de familie mereu. Aflîndu-mă mult timp peste hotare, am înţeles că poţi fi mult mai fericit doar cînd eşti acasă, alături de cei dragi.
Principalele momente din viaţă care te-au făcut să fii ceea ce eşti.
Educaţia pe care mi-au dat-o, timp de 19 ani, părinţii mei. În plus, experienţa din SUA, unde m-am aflat la studii un an, a fost o izbucnire a personalităţii mele, a iniţiativei şi a ideilor mele. Şi acum porfit din plin de experienţa din China.
Cu ce se mîndreşte Lidia Sanduleac?
Cu părinţii mei, cu familia mea, cu întregul „clan” Sanduleac. Toţi sînt pentru mine exemple demne de urmat. Avînd o asemenea familie, nu puteam fi altfel. Dar mi-am pus un scop: să-i depăşesc pe cei care îmi sînt în preajmă. Îmi doresc să ajug ca părinţii mei să fie întrebaţi: „Dumneavoastră sînteţi tatăl Lidei Sanduleac? Sînteţi mama Lidiei Sanduleac?”, şi nu ca acum, cînd eu sînt întrebată: „Eşti fiica Ludmilei şi a lui Oleg Sanduleac?”. Mă mai mîndresc cu seminţele care le am plantate de către familia mea, de societate, profesori, prieteni.
Ce calităţi ar trebui să aibă un om ca să fie prietenul tău?
Să fie sincer, să fie pe aceeaşi undă cu mine. Vreau să mă înţeleagă atunci cînd sînt hiperactivă, dar şi atunci cînd sînt în trans emoţional. Apropo, nu am foarte mulţi prieteni, pentru că „sar” dintr-un mediu în altul şi este foarte greu să ai prieteni la distanţă. În prezent, fiind ca o pasăre călătoare, nu pot să-mi fac un prieten pe viaţă.
Ocupaţia preferată.
Mă tentează totul. Sînt atîtea posibilităţi şi oportunităţi pe lumea asta, încît îţi doreşti să faci în aşa fel ca să ai parte de toate. Dacă ai energie şi eşti sănătoasă, poţi să faci de toate. Or, din experienţă învăţăm, iar inteligenţa o dobîndim. Ocupaţia preferată este de a alerga mereu după oportunităţi.
Visul tău de fericire.
Să ajung ambasador şi să-mi văd familia alături.
Starea de spirit actuală.
Fiind acasă, sînt în stare de euforie. Dar mă simt şi un pic emoţionată, căci voi trece curînd la studierea mult mai avansată a limbii chineze. În scurt timp, mă voi apropia de examenul final la chineză.
Cine au fost cei care ţi-au marcat caracterul şi viitorul?
Părinţii mei, pe care mi-i doresc mereu alături.
Deviza ta?
„Prin greutăţi spre stele”. Sau: „Atunci cînd îţi doreşti ceva cu adevărat, întreg universul contribuie la realizarea acestui vis”.
Natalia Junghietu
Lasă un răspuns