Igor Ursenco – nisporeneanul ce a impresionat lumea literară din România

Igor UrsencoDragi prieteni, bine v-am găsit!
M-am bucurat nespus să aflu despre naşterea publicaţiei „Expresul”, apărută în rezultatul fuzionării ziarelor „Expresul de Ungheni” şi „Gazeta de Vest” (Nisporeni), ambele localităţi dragi mie. Dacă nu mă înşel, Dumitru Mititelu e implicat la gestionarea „Expresului”. Vă rog să îi transmiteţi salutary (mama mea, Zinaida Valuță, i-a fost învăţătoare în clasele primare).
Cu respect, Igor Ursenco
Autorul mesajului s-a născut la Şişcani, la 9 februa rie 1971. A absolvit Universitatea de Stat din Chişinău, unde a făcut şi doctorandul. Teza de doctor în filologie deja îi prevestea un viitor strălucit lui Igor Ursenco. Titlul e relevant în acest sens: „Sub scal pul Mnemosinei: omnigrama intertextuală” (anamneză culturală absolu tă ori liberta te auctorilală nelimitată?). Pentru omul de rînd este o necunoscută. Pentru şişcănea nul Igor Ursenco a fost un început frumos. De ani buni e stabilit cu traiul în România. Este recunoscut, la ora actuală, ca scriitor, critic literar, scenarist şi traducă tor.
A avut şi un rol sporadic în secvenţele din filmul artistic ”One of the Hollywood Ten” (2000) regizat de Karl Francis, alături de actorii americani Jeff Goldblum şi Greta Scacchi. Este laureat al Festivalului de muzică folc „Galbenă Gutuie” (Prima ediţie, 1990, Chişinău). A obținut premii naționale, regionale şi locale pentru proză scurtă, poezie şi eseu. Are la activ numeroase traduceri din rusă, spaniolă şi engleză. Iată cum ni-l prezintă unul dintre scriitorii români contemporani, Şerban Tomşa: “Personalitate polivalentă, Igor Ursenco vine dintr-un loc în care spiritul diferite lor etnii arde cu flacără mare, sub semnul curcubeului.
Versurile sale – pline nu numai de copleşitoare aluzii culturale, ci şi de referinţe istorice şi politice – capătă adesea valoare de mituri ale (re)naşterii şi proiectări intangibile ale germenelui uman. Poet rafinat, cult, hiperinteligent, Igor Ursenco crede în forţa incantatorie a Cuvîntului, iar poemele sale, pline de imagini puternice şi viziuni inspirate, stau sub semnul unei adevărate mistici a simbolurilor”. Pe 2 septembrie curent, Igor Ursenco şi-a lansat la Biblioteca Naţională din Chişinău Antologia „Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală”, apărută la editura bucureșteană Herg Benet Publishers.
„E o carte multaşteptată care, prin diversitatea autorilor şi creațiilor incluse, promite adevărate revelaţii literare şi, nu în ultimul rînd, o fotografie destul de reprezentativă a momentului literar actual”, se arată în prefaţa cărţii. Peste două zile, la 4 septembrie, antologia a fost lansată şi la Iaşi, la Muzeul Literaturii Române.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *