VIDEO | Sînge bulgăresc la FC Costuleni. Echipa are un nou antrenor

FC Costuleni, fotbal, antrenor
Captură: protv.md

FC Costuleni are un antrenor nou, bulgarul Velizar Popov. Acesta a semnat un contract pe un an și spune că este gata să facă performanță la echipa din raionul Ungheni.
FC Costuleni a început prost actuala ediție a Diviziei Naționale. Dupa patru etape disputate aceasta nu a obținut nici-o victorie și ocupă ultimul loc în clasament. În aceste condiții, conducerea clubului a apelat la serviciile tehnicianului bulgar Velizar Popov. Acesta l-a înlocuit pe Sergiu Botnaraș, care va fi acum antrenor secund.
Velizar Popov are 35 de ani și pînă la Costuleni a antrenat formația bulgară Cerno More Varna. În 2009, aceasta a eliminat echipa Iskra Rîbnița din preliminariile Ligii Europa.
FC Costuleni se pregătește să aducă la echipă și fotbaliști noi. În prezent, în probe se află Iurie Romaniuc, care a evoluat în ultimul sezon în Campionatul Uzbekistanului. La 15 august cu FC Costuleni a semnat mijlocașul Petru Stanga. Potrivit patronului clubului, în timpul apropiat la Costuleni urmează să vină în probe un fotbalist din Bulgaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *