„Noaptea vegherii” la Consulatul României de la Chişinău


admitere, studii, România, consulat
Imagine: ziar.jurnal.md

ADMITERE // De trei ori mai mulţi doritori de a studia în România au depus actele la Consulatul României de la Bălţi

Doritorii de a-şi face studiile în România au făcut coadă la Consulatul României de la Chişinău de marţi dimineaţă. După ce şi-au petrecut noaptea dormind fie în maşină, fie chiar pe scările blocurilor din apropiere, aceştia şi-au aşteptat rândul cu răbdare ca să depună dosarul. În acelaşi timp, cei care vor să studieze la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” de la Iaşi se pot înscrie şi la filiala acesteia care se va deschide anul acesta la Bălţi unde îşi vor putea continua studiile 190 de tineri.
Câteva tartine, două pachete de biscuiţi, patru ciocolate, un termos cu cafea, o butelie cu apă, haine ca să nu le fie frig şi… multă răbdare – asemenea lucruri şi-au luat cu sine Eugen, Andrei, Angela şi Eufrosinia de la Ungheni. Sunt absolvenţi ai Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” de la Ungheni şi vor să-şi continue studiile în România. „Am venit marţi, la amiază, credeam că voi fi printre primii, dar sunt numărul 475”, ne-a comunicat Eufrosinia sau Euraş, cum o dezmiardă colegii.
Au depus actele şi la Chişinău, dar speră din toată inima că vor reuşi în România. „Vrem să studiem toţi patru la Bucureşti ca pe urmă să facem carieră în ţara-mamă”, ne-a comunicat Eugen, marţi seara.
„Primii 60!”
Miercuri dimineaţă, la ora 06.00, aceştia erau tot acolo. „Am făcut „de serviciu”. Unii dormeau, alţii ţineau rândul, ca să nu pierdem locurile”, ne spune un tânăr îmbrăcat într-un hanorac sorbind din cafea. În timp ce unii mai norocoşi au petrecut noaptea în maşină, alţii şi-au întins pledurile şi au dormit pe scările blocurilor din apropierea Consulatului. „Am dormit şi noi iepureşte, căci avem dosarul şi nişte bani. Important este să reuşim să depunem actele şi să devenim studenţi în România”, îmi spune Mircea Vasile de la Nisporeni.
Cu o oră până la deschiderea porţilor Consulatului, un tânăr urcă pe gard şi le cere primilor 60 de candidaţi înscrişi în listă să se apropie. „Primii 60 din listă se apropie de poartă ca să fie mai uşor când vor fi strigaţi!”, spune un tânăr cât poate de tare ca să fie auzit.
„Mai aproape de casă”
Mai într-o parte, o femeie cu un caiet în mână înscrie de zor numele candidaţilor care vor să depună dosarul. „Elena Vrabie, numărul 1067, mai departe, numele, vă rog”, rosteşte o femeie fără a ridica capul. „Hai, că în seara asta dormim aici, nu cred că vom trece azi”, îi spune prietenei sale, Elena, de la Ialoveni. „La anul vor prinde rând cu o săptămnână până la depunerea actelor”, replică prietena Elenei.
Fetele spun că vor să intre la o universitate din Moldova ca să fie mai aproape de casă. „Dacă aş intra la Iaşi, ar fi ideal, dacă nu, şi la Suceava sau la Bacău e bine. Vreau să fiu medic. Am depus actele şi la Chişinău, dar vreau să plec în România, este un vis al meu”, povesteşte cu tristeţe Elena. Tânăra a mai menţionat că este dispusă să înveţe, chiar dacă nu va avea bursă. „Acolo sunt alte condiţii, profesorii nu iau mită ca la noi şi voi avea posibilităţi să lucrez peste hotare, dacă voi vrea”, adaugă fata.
Încă patru zile
„Eu sunt de ieri dimineaţă aici”, aud o femeie. „Şi de ce nu ne-ai sunat şi pe noi, să venim să ne înscriem în listă, că am numărul 1015”, îi replică indignată interlocutoarea ei. „Nu am ştiut că se adună lumea de ieri, abia acum am venit aici. Cred că nu voi pleca azi acasă”, oftează aceasta.
Circa 1300 de candidaţi au fost înscrişi în lista prealabilă. Deşi numărul doritorilor era mare, aceştia au aşteptat cu răbdare rândul. Tinerii intrau câte zece în curtea Consulatului unde au fost amplasate zece mese pentru completarea formularului.
Doritorii de a-şi face studiile în România mai pot depune dosarul la Chişinău pe 5 august (orele 9.30–18.00) şi 6 august (9.30–15.00). Ulterior, absolvenţii vor mai avea două zile, timp în care vor putea aplica la Cahul unde comisia se va afla la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, în zilele de 7 august (orele 9.30–18.00) şi 8 august (orele 9.30–15.00).
De trei ori mai mulţi doritori la Bălţi
Dosarul pentru admiterea la studii în România trebuie să conţină o cerere de înscriere, copia legalizată a diplomei şi a foii matricole, copia certificatului de naştere şi a buletinului de identitate, o adeverinţă medicală, acordul scris al părinţilor şi o fotografie.
În timp ce la Consulatul României de la Chişinău absolvenţii se îmbulzesc pentru a depune dosarele, la cel de la Bălţi depunerea actelor s-a încheiat marţi la ora 15.00. „Au depus un număr de trei ori mai mare de absolvenţi ca anul trecut”, a declarat pentru JURNAL consulul Radu Ciubotea. Dacă în 2010, 200 de absolvenţi au depus actele în capitala de Nord a Republcii Moldova, în 2011, 651 de dosare au fost depuse pentru studii universitate şi 137 – pentru studii liceale.
Până acum, pentru cele 2150 de burse oferite de Guvernnul României au aplicat circa 1800 de absolvenţi.
Universitatea „Alexandu Ioan Cuza”, în R. Moldova
În acelaşi timp, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi anunţă deschiderea la Bălţi a unei filiale pentru absolvenţii liceelor din R. Moldova. „Doritorii pot candida la cele 190 de locuri la două specializări acreditate: Fizică Tehnologică (Facultatea de Fizică (80 de locuri)) şi Economia Turismului, Comerţului şi Serviciilor (Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (110 locuri))”, a declarat pentru JURNAL Mădălina Cocea, angajată a secţiei „Promovare şi relaţii cu presa” din cadrul universităţii ieşene.
Aceasta a menţionat că viitorii studenţi vor frecventa cursurile, seminariile şi laboratoarele la sediul Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi, sub îndrumarea profesorilor ieşeni. „Programul de învăţământ este cel studiat în România, iar diploma va fi emisă de Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» de la Iaşi”, a comunicat Cocea.
Studenţii acceptaţi la înscriere vor fi scutiţi de taxă şi vor primi o bursă lunară în cuantum orientativ de 65 de euro.
Înscrierile se fac la sediul Universităţii de la Bălţi până la 8 august, între orele 9.30 şi 18.00. „Lista documentelor necesare este aceeaşi”, a conchis Mădălina Cocea.
De trei ori mai multe dosare
Peste 21 de mii de tineri au candidat la cele aproape şapte mii de burse oferite de Ministerul Educaţiei şi la alte 16 mii de locuri cu taxă. Sunt de trei ori mai multe cereri decât oferă Guvernul RM. În acelaşi timp, instituţiile de învăţământ private au oferit peste patru mii de locuri cu taxă, iar tinerii au depus peste două mii de dosare.
Cei mai mulţi candidaţi optează pentru specialităţile economice, dreptul, medicina, limbile moderne, telecomunicaţiile, arhitectura, designul interior, relaţiile internaţionale, politologia, tehnologiile informaţionale, tehnologia produselor alimentare, jurnalism.
În topul preferinţelor absolvenţilor se află Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei.
Rezultatele primei etape de admitere vor fi anunţate pe 5 august, cea de-a doua etapă va avea loc în perioada 6–11 august.

Studii în Macedonia
Guvernul Republicii Macedonia oferă o bursă de studii (ciclul I) pentru cetăţenii Republicii Moldova în cadrul Universităţii Ştiinţelor Internaţionale şi Tehnologiei „St. Paul the Apostle” din oraşul Orhid, Republica Macedonia.
Setul de documente se depune în Direcţia Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, Ministerul Educaţiei, precum şi la următorul e-mail: victorija.dinkovska@mon.gov.mk.
Dosarul trebuie să conţină:

  1. Formularul de aplicare (descărcat de pe site-ul universităţii);
  2. Scrisoare de recomandare din partea unui reprezentant din mediul academic;
  3. Copia diplomei de studii superioare şi a suplimentului la diplomă + traducere autorizată în limba engleză;
  4. certificat care atestă cunoştinţe de limba engleză;
  5. copia paşaportului

Termenul limită de aplicare este 8 august 2011.
Sursa: Marina LIŢA, Jurnal de Chișinău
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *