FOTO \ VIDEO | Exploatarea copiilor prin muncă – o problemă pe cît de veche, pe atît de actuală pe ambele maluri ale Prutului

copii, exploatare, muncă, Tudor Rădeanu, UngheniDacă mergeţi cu maşina, o să vedeţi copii cu animale la păscut, o să vedeţi copii la fîn, mai ales în mediul rural. În oraşe, o să vedeţi copii la cerşit. Potrivit Monicăi Mărculeţ, preşedinta Asociaţiei filantropice „Trup şi Suflet” din Iaşi, prezentă, în aceste zile la Ungheni, toate acestea nu sînt altceva decît exploatare prin muncă a copiilor.
„Noi, moldovenii, ne-am obişnuit ca în Republica Moldova copiii să muncească. Dar este foarte important de a avea o limită, de a şti unde este vorba despre o muncă sănătoasă şi unde se întrece această limită şi ajungem la exploatare”, a subliniat şi Tudor Rădeanu, şeful Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Ungheni.
Şi Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Ungheni, şi Asociaţia filantropică „Trup şi suflet” Iaşi sînt parteneri ai unui proiect transfrontalier, „Combaterea exploatării prin muncă a copiilor din România şi Moldova”, în cadrul Programului operaţional comun România-Republica Moldova-Ucraina 2007-2013 al Uniunii Europene, implementat de către  Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi. Proiectul a demarat în luna mai al anului curent, avînd ca obiective creşterea nivelului de informare şi de cunoaştere a fenomenului exploatării copilului prin muncă, facilitarea schimbului de experienţă între România şi Republica Moldova pentru a genera şi a replica la nivel local practici şi intervenţii eficiente.
Pe 1 august, graţie proiectului respectiv, la Ungheni a fost deschisă o tabără de vară pentru 40 de copii din România şi Moldova (cîte 20 din fiecare ţară). „Această tabără are ca scop de a apropia copiii de pe ambele maluri ale Prutului. Ei vor fi informaţi despre părţile negative ale exploatării prin muncă, după care vor disimina informaţia semenilor lor”, a făcut explicaţiile de rigoare Tudor Rădeanu.
„Copiii de pe cele două maluri ale Prutului au posibilitatea acum să înveţe unii de la alţii, să se descătuşeze şi, nu în ultimul rînd, să ofere ce-i mai bun unii altora. Sînt sigur că acele cunoştinţe pe care le vor acumula aici le vor fi de folos”, a subliniat vicepreşedintele raionului, Petru Langa, la festivitatea de deschidere a taberei. Prezent la eveniment, primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, a remarcat că subiectul proiectului este unul necesar şi actual. „Este bine că veţi face schimburi de experienţă. Avem ce ne spune unii altora. Dragi copii, să îmbinaţi utilul cu plăcutul şi să vă simţiţi aici bine”, li s-a adresat dînsul celor prezenţi.
Tabăra de vară va dura cinci zile, fiind găzduită de către tabăra de odihnă „Plus Armonie” din Ungheni.  „Pe parcursul acestor zile vă vom demonstra că avem capacitatea de a organiza evenimente, astfel ca toţi copiii să se simtă bine, să-şi facă prieteni noi şi să-şi amintească, cu drag, că la Ungheni au avut parte de cinci zile de vis”, a dat asigurări directoarea taberei „Plus Armonie”, Angela Ciocîrlan.
copii, exploatare, muncă, Tudor Rădeanu, Ungheni
copii, exploatare, muncă, Tudor Rădeanu, Ungheni
copii, exploatare, muncă, Tudor Rădeanu, Ungheni
copii, exploatare, muncă, Tudor Rădeanu, Ungheni

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *