FC Costuleni cere limba de stat la şedinţele tehnice ale meciurilor din Divizia Naţională
Clubul de fotbal FC Costuleni solicită FMF şi colaboratorilor săi să se adreseze în limba de stat în timpul dedicat partidelor de fotbal din Divizia Naţională, unde este implicată gruparea condusă de Iurie Chirinciuc.
Conform Regulamentului FMF, înainte de fiecare joc este obligatoriu să fie organizată Şedinţa Tehnică a meciului, unde vor lua parte Delegatul şi Observatorul FMF, cei patru arbitri, cei doi manageri ai echipelor, reprezentanul poliţiei, reprezentantul ambulanţei, reprezentantul pompierilor, Directorul Stadionului şi Ofiţerul de Presă al echipei gazdă.
„În mai multe şedinţe cu implicarea echipei noastre aceste şedinţe au fost conduse de către delegaţi care au utilizat ca mijloc de comunicare limba rusă!„, se arată în comunicatul de pe pagina oficială a FC Costuleni.
Ofiţerul de Presă al FC Costuleni, Mihai Burciu, a comunicat Preşedintelui FC Costuleni, Iurie Chirinciuc, înainte de meciul cu FC Rapid, de la 27 august, că dacă acest fapt se va repeta, atât Ofiţerul de Presă, cât şi Managerul Vlad Pădureanu, vor părăsi şedinţa. Delegatul Victor Sorocean a vorbit doar în limba română, astfel şedinţa s-a petrecut cu bine.
Sursa: Jurnal Sportiv
Lasă un răspuns