Dacă ar fi chemată pe baricade, ar merge fără nici o ezitare

Deşi prin vene îi curge sînge găgăuz, Maria Buruiană, profesoară  de limba rusă la Liceul “Gheorghe Asachi” din Ungheni, s-a încadrat chiar din primele clipe în mişcarea de renaştere naţională. Era prin anii 1987-1988, iar ea muncea la Rezina, pe malul Nistrului şi, alături de soţul ei, Victor, alături de mulţi alţi colegi de ai săi, s-a aflat în primele rînduri la mitingurile acelor ani. În anul 1991, a venit la Ungheni, continuînd lupta pentru renaşterea naţională.
“Dacă ţii cu adevărat la ţara în care trăieşti, dacă ţii cu adevărat la poporul tău, nu poţi să fii indiferent”, explică dînsa. Un singur regret are. Din cei foarte mulţi de odinioară, astăzi au rămas foarte puţini. “Puţini, dar buni”, face o remarcă Maria Buruiană.
Dînsa recunoaşte că altfel vedea parcursul Moldovei. Dar… Nomenclatura comunistă, nostalgică după trecutul sovietic, şi-a făcut treaba foarte bine. Indiferent cum s-au numit – democraţi, agrarieni, comunişti – cei ce s-au perindat la conducere nu au făcut decît să încurce iţele.
În pofida celor întîmplate,  Maria Buruiană rămîne optimistă.  “Am fost şi sînt o luptătoare. Şi acum, dacă aş fi chemată pe baricade, aş merge fără nici o ezitare”, spune. Îi plac oamenii oneşti, corecţi, hotărîţi. Slavă Domnului, mai sînt în Moldova asemenea  oameni care îi inspiră încredere.
“Va fi bine, iar noi vom fi în Uniunea Europeană mult mai devreme decît cred unii”, zice dînsa încrezătoare, după care menţionează: “Sper ca partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană să găsească limbaj comun, să dea orgoliile şi ambiţiile la o parte, să dea dovadă de înţelepciune. Astfel, lucrurile vor fi mişcate din loc mult mai rapid”.