Unghenenii – printre cei mai buni la un festival din Bulgaria

festival, bulgaria, copii, palatul culturii, ungheni, concursMicii artişti ungheneni, reuniţi în Studioul „Do-Re-Micii” de la Palatul culturii din Ungheni, au avut o prestaţie de zile mari în Bulgaria, la Festivalul internaţional pentru copii „Solnţe, radosti, krasota” („Soare, bucurie, frumuseţe”), ediţia a XII-a.
Ei au revenit acasă, după un sejur de şapte zile, cu noi impresii, cu noi forţe şi dorinţă de a persevera şi a merge mai departe. Este pentru prima oară cînd participă la acest festival, iar rezultatele au fost îmbucurătoare. Grupa mare a Studioului „Do-Re-Micii” s-a clasat pe locul I, iar grupa mică – pe locul II. La toate piesele prezentate la festival aranjamentul aparţine compozitorului unghenean Ion Lincovschi Jr. O prestaţie foarte bună au avut-o şi tinerii dansatori (grupa medie) ai ansamblului „Struguraş”.
De notat că la acest festival au participat circa 4000 de tineri artişti din mai bine de zece ţări, printre care: Rusia, Belarus, Ucraina, România, Polonia, Cehia. Astfel, succesul unghenenilor e şi mai important. „În acest an, am cules rodul muncii noastre la Festivalul din Bulgaria. Ne-am convins încă o dată că avem copii foarte talentaţi”, a remarcat Aliona Popovici, director interimar al Palatului culturii din Ungheni.
Toate cheltuielile au fost suportate de către părinţii copiilor, care au scos din buzunar cîte 250 de euro. Ei susţin că merită investiţia şi că-şi vor susţine copiii şi în continuare. „Am rămas foarte mulţumiţi şi de rezultate, dar şi de ospitalitatea gazdelor”, ne-au spus dînşii.
Festivalul a avut loc în oraşul Nesebr, între 15 şi 22 iunie. Copiii ungheneni, însoţiţi de părinţii lor, au avut prilejul să se odihnească şi cîteva zile la mare. S-au întors cu toţii bronzaţi şi cu o mulţime de impresii.
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *