AUDIO | Un edificiu de vis pentru satul Grozasca

Grozasca, grădiniţă, copii, şcoală primară, Floriţoaia NouăPe 22 iunie, au fost finalizate lucrările de reconstrucţie şi reparaţie a edificiului fostului gimnaziu din satul Grozasca. De acum înainte, aici va funcţiona o şcoală primară- grădiniţă. Este o adevărată premieră.
Pentru prima oară, la Grozasca va funcţiona o grădiniţă, în care vor beneficia de o educaţie de calitate 50 de copii din sat. Aici ei vor avea parte de cele mai bune condiţii, la care nici nu au îndrăznit să viseze părinţii lor. Este vorba de canalizare, apeduct, încălzire centralizată. În acelaşi edificiu va funcţiona şi şcoala primară. Copiii mai măricei ai satului vor merge la studii la gimnaziul din Floriţoaia Nouă.
Aşa arată reorganizarea unei instituţii de învăţămînt ineficiente şi costisitoare acum doi-trei ani.
„A fost foarte greu, fiindcă lumea nu ne înţelegea. Toţi trîmbiţau că se închide şcoala”, spune primarul Margarita Baban. Nimeni însă nu-şi făcea griji de costurile exagerate de întreţinere a unui elev în această şcoală. „Vă imaginaţi  care erau cheltuielile, din moment ce în gimnaziul din Grozasca învăţau 35 de elevi, pentru care munceau 16 pedagogi. De aceea am insistat asupra reorganizării. Recunosc, iniţial oamenii au reacţionat bolnăvicios. Pînă la urmă, am reuşit să reorganizăm gimnaziul în şcoală primară-grădiniţă”, povesteşte primarul.
Lucrările de reconstrucţie şi reparaţie au costat aproape un milion de lei, bani oferiţi, în mare parte, de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova. Contribuţia comunităţii a fost de 36 mii de lei, primăria a alocat 60 mii, iar Consiliul raional – 70 mii lei.
Practic, s-a făcut totul din nou. Din clădire rămăseseră doar pereţii. Au fost schimbate geamurile, uşile, acoperişul, a fost instalat un sistem termic ce va funcţiona pe gaze, a fost construit apeductul, canalizarea.
Fiind întrebată dacă oamenii continuă să fie nemulţumiţi, Margarita Baban a zîmbit: „După ce au văzut cum s-a transformat această clădire, cred că şi-au schimbat părerea”. Mai mult decît atît, locuitorii satului Grozasca au votat-o în număr mare la alegerile locale din 5 iunie.
Mai rămîne de rezolvat un singur lucru: transportarea elevilor din Grozasca la gimnaziul din satul vecin, Floriţoaia Nouă. „Ni s-a promis o unitate de transport şi de la Direcţia de Învăţămînt, şi de la Ministerul de resort. Aştept”, a spus Margarita Baban.
Fiind recent într-o vizită la Grozasca, ministrul Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi, a subliniat că ceea ce s-a făcut aici e un exemplu pentru întreaga republică. Dînsul a dat asigurări că va fi soluţionată cît mai curînd şi problema transportului, căci copiii, în lipsa acestuia, sînt nevoiţi să parcurgă pînă la şcoală o distanţă de 5-6 kilometri.
Inaugurarea oficială a instituţiei va avea loc pe 7 august curent.
Lucia Bacalu
[audio:Grozasca.mp3]
Radio Moldova Actualităţi
Timofei Blănaru


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *