FOTO \ AUDIO | Drumul spre succes este anevoios, totuşi acesta a fost obţinut

gala olimpicilor, elevi, profesori, ungheni, olimpiade, raion, direcţia învăţămîntPe 28 iunie, la Ungheni au venit cei mai buni elevi ai raionului, care au obţinut succese remarcabile la concursurile şcolare pe obiecte în anul curent. Ei au fost invitaţi la Gala olimpicilor, o adevărată sărbătoare de suflet, organizată de către Direcţia Învăţămînt, Tineret şi Sport.
Au fost menţionaţi şi premiaţi aproximativ 100 de elevi, aceştia învrednicindu-se de premii băneşti între 50 şi 300 de lei. Au fost premiaţi şi profesorii care i-au pregătit pe cei ce au revenit cu locuri premiante de la olimpiadele republicane. Nu au fost trecuţi cu vederea nici managerii    instituţiilor ce au educat şi au instruit olimpici.
„Rezultatele pe care le-aţi înregistrat în acest an ne bucură şi ne oferă motive suficiente de optimism, dorinţă de a valorifica şi mai mult potenţialul intelectual atît al nostru, cît şi al vostru”, li s-a adresat elevilor prezenţi la festivitate Iulia Pancu, şefa Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport.
Potrivit dînsei, în acest an, raionul Ungheni a obţinut, la olimpiadele republicane, rezultate similare cu cele din anii precedenţi, ceea ce nu e deloc rău. „Succesul se obţine greu. Drumul spre el este anevoios, dificil, dar elevii noştri au demonstrat că totul este posibil”, a accentuat Iulia Pancu, după care a continuat: „Rădăcinile succesului sînt amare, iar roadele îi sînt dulci. Nu toţi pot să le adune, căci e nevoie de muncă asiduă de zi cu zi, perseverenţă şi răbdare”. Adresîndu-se elevilor, dînsa a remarcat faptul că mulţi dintre ei, poate, au renunţat la multe lucruri, concentrîndu-se asupra studierii şi valorificării cunoştinţelor obţinute. Dar munca lor nu a fost în van. În primul rînd, succesele nu au întîrziat să apară. În rîndul doi, cunoştinţele acumulate, cu siguranţă, îi vor ajuta să-şi realizeze visurile.
 

gala olimpicilor, elevi, profesori, ungheni, olimpiade, raion, direcţia învăţămînt
gala olimpicilor, elevi, profesori, ungheni, olimpiade, raion, direcţia învăţămînt
gala olimpicilor, elevi, profesori, ungheni, olimpiade, raion, direcţia învăţămînt
Este pentru a doua oară consecutiv, cînd la Ungheni se organizează o Gală a olimpicilor din întreg raionul.
Natalia Chiosa

[audio:Glala Olimpicilor.mp3]
Radio Moldova Actualităţi
Timofei Blănaru

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *