Bani de la lume adunaţi şi tot pentru lume daţi

granturi, Fundaţia Comunitară, Ungheni, social, proiecte, Svetlana Ciobanu
Imagine:stiriong.ro

Fudaţia Comunitară Ungheni a dat publicităţii lista proiectelor acceptate pentru finanţare prin Programul „Fondul pentru tineri” Ungheni. Sînt 12 la număr (din cele 21 depuse), iar valoarea totală a acestora este de 152 mii 299 de lei. Granturile oferite de Fundaţia Comunitară constituie, în total, 73 mii 820 lei.
Din cele 12 proiecte acceptate, şapte vor fi implementate în oraşul Ungheni, iar cinci – în localităţile rurale ale raionului: la Gherman, Sculeni, Petreşti, Mănoileşti şi Costuleni. Proiectele sînt diverse, de la confecţionarea costumelor populare şi achiziţionarea echipamentului sportiv, pînă la promovarea modului sănătos de viaţă sau a voluntariatului.
Majoritatea aplicanţilor au obţinut granturi în valoare de 5000 de lei, iar contribuţia (din alte surse) variază între 1500 şi 23000 lei. Perioada de implementare a proiectelor este de două luni. Banii pentru granturi au fost colectaţi de către Grupul Local de Tineri care a organizat, în acest scop, numeroase acţiuni, una mai ingenioasă decît alta. „Donaţia la Ungheni, încetul cu încetul, se încetăţeneşte. Nu a ajuns la cote maxime, dar e în proces de conştientizare”, a subliniat Svetlana  Ciobanu, coordonator granturi mici în cadrul Fundaţiei Comunitare Ungheni.
Pînă la ora actuală, graţie Fundaţiei Comunitare din Ungheni, au fost implementate 51 de proiecte, iar programul de granturi mici a ajuns deja la ediţia a şasea. După finalizarea acestuia, numărul proiectelor va fi de 63, iar suma de bani pusă în circulaţie va depăşi 1,5 milioane de lei.
În toamnă, va fi anunţat un nou program de gramturi mici, al şaptelea la număr.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *