Medicii de la sate vor primi un salariu de 10.000 de lei

medici, salarii, sate, Măcăreşti
Imagine:Timpul.md

Medicii de la sate ar putea ridica lunar salarii de 10.000 de lei, iar felcerii şi surorile medicale, a căror medie salarială constituie 2000 de lei, vor primi, eşalonat, un adaos la salariu care, până în anul 2014, le va asigura o leafă de 6500 de lei. Despre aceasta a declarat cu ceva timp în urmă ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi. Majorarea salariilor pentru lucrătorii medicali de la sate face parte dintr-o reformă amplă a sistemului de sănătate, care îşi propune îmbunătăţirea calităţii serviciilor, dar şi statornicirea medicilor în mediul rural, acolo unde se resimte acut lipsa cadrelor de înaltă calificare.
Potrivit lui Andrei Usatâi, majorarea salariilor s-ar putea produce chiar de la 1 iulie. Pentru aceasta, însă, este necesar ca proiectul ministerului să fie aprobat de Guvern. Dacă medicii urmează să primească salarii majorate imediat ce Guvernul va da aviz pozitiv, în cazul felcerilor şi surorilor medicale schimbarea nu se va face peste noapte – aceştia vor primi adaosul în mod eşalonat, până în 2014, când salariul lor va ajunge la 6500 de lei.

„Aşteptăm salarii mai mari, dar şi condiţii de muncă mai bune”

Viaţa unui medic nu este deloc uşoară la sat. Pentru cei opt mii de locuitori ai satelor Măcăreşti, Frăsineşti şi Costuleni din raionul Ungheni sunt repartizaţi doar doi medici şi câteva surori medicale, care cu greu reuşesc să facă faţă situaţiei. Lipsa motivaţiei de a lucra într-un spital de la ţară este cauzată nu doar de remunerarea proastă, ci şi de condiţiile de muncă nesatisfăcătoare. Spitalele nu sunt dotate cu tot echipamentul necesar pentru realizarea unor investigaţii de laborator, uneori fiind imposibilă efectuarea unor analize elementare, iar unele centre medicale nu au canalizare, nici surse de termoficare.

medici, salarii, sate, Măcăreşti
Nicolae Saculţanu, directorul Centrului de Sănătate din Măcăreşti, Ungheni

Aflăm despre toate acestea de la Nicolae Saculţanu, medic cu 20 de ani munciţi la spitalul din comuna Măcăreşti. Acum instituţia medicală
s-a reprofilat şi a devenit centru de sănătate. Diferenţa, spune el, este mare. La centru, pacienţii nu se mai tratează, ci vin pentru consultaţii la medicul de familie, iar acesta îi redirecţionează la specialistul de care au nevoie. Acum, sarcina cea mai importantă este monitorizarea stării de sănătate a oamenilor din cele trei sate, acordarea ajutorului medical primar în caz de necesitate, promovarea unui mod de viaţă sănătos. Pentru că, spune Saculţanu, prevenirea îmbolnăvirii este cea mai eficientă modalitate de a te menţine sănătos şi, în plus, nu implică mari cheltuieli.

Numărul bolnavilor creşte an de an

Din numărul total de săteni, 351 sunt cardiaci, 279 suferă de hipertensiune arterială, 68 au bronşite cronice, 57 – ulcere, iar 83 – hepatite. La aceste date se mai adaugă bolile tradiţionale, pe care de obicei cetăţenii le neglijează – colecistita, ciroza sau pancreatita. Medicii cred că acestea ar putea fi cauzate şi de uscătoria de tutun care a funcţionat aici mai mulţi ani la rând în perioada sovietică. Cei mai dificili dintre bolnavi sunt hipertensivii, pentru că ei au nevoie de supraveghere permanentă. În caz de urgenţă, trebuie să li se acorde primul ajutor medical indiferent de locul unde se află pacientul, iar maşina Urgenţei parcurge şi peste 20 de kilometri până ajunge la destinaţie. Munca medicilor se complică şi mai mult din cauza lipsei unei culturi medicale la sate. Adesea pacienţii nu conştientizează riscurile la care se expun atunci când neglijează recomandările şi nu se prezintă la consultaţii. În astfel de cazuri, spune Nicolae Saculţanu, medicii sunt nevoiţi să-i caute pe la casele lor şi să-i aducă la consultaţie.

„Salariul nostru de mult trebuia majorat”

Chiar dacă munca este extrem de obositoare, salariile medicilor rămân a fi mai mult simbolice. Cu toată vechimea în muncă, datorită căreia se mai adaugă un procent la salariu, plus turele făcute timp de o lună, Nicolae Saculţanu ridică lunar aproximativ 5000 de lei, în care intră şi adaosul pentru postul de director. Salariul surorilor medicale însă este considerabil mai mic, abia ajungând la 2000 de lei. Directorul centrului de sănătate din Măcăreşti aşteaptă ca bunele intenţii ale ministerului de profil să nu fie doar vorbe goale, rostite în campania electorală. „Eu cred că, dacă ministrul a promis, atunci a vorbit serios, că doar nu poţi să promiţi aşa ceva fără să te ţii de cuvânt. Aşteptăm cu nerăbdare decizia şi susţinerea Guvernului”, spune medicul de la Măcăreşti.

De ce tinerii medici nu vor să muncească la sate

Anul trecut au absolvit Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” peste 400 de tineri. Dar numai peste 100 dintre ei s-au întors acasă, în satele de baştină, după facultate. Deşi iniţiativa ministerului de a le acorda medicilor un salariu de 10.000 de lei pare tentantă pentru cei care deja s-au stabilit la ţară, pentru unii tineri specialişti ea nu este atractivă. Marin Buracovschi, de exemplu, care absolvă facultatea în acest an, nu prea se arată încântat de o astfel de perspectivă. „Nu cred că un salariu de 10.000 de lei m-ar motiva să muncesc într-un spital sătesc. Nu mă atrage oferta, din simplul motiv că la ţară nu există posibilităţi de a te dezvolta intelectual, profesional, acolo nu ai timp pentru lucrări ştiinţifice sau alte activităţi de cercetare în domeniul medicinei”, spune Marin.

medici, salarii, sate, Măcăreşti
Centrul de Sănătate Măcăreşti

200 de localităţi nu au medic de familie
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, 200 de localităţi din republică nu au niciun medic. Lipsa de cadre se resimte cel mai mult în localităţile rurale, deşi nici la oraşe situaţia nu este mai bună. Astăzi, în sistemul sănătăţii lipsesc cel puţin o mie de medici. În aceste condiţii, ministerul speră că proiectul său va soluţiona, în mare parte, problema cadrelor. Dar sistemul are nevoie de mult mai multe investiţii, pentru a deveni unul de prestigiu.
Sursa: Irina Papuc, Timpul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *