Întrebări, întrebări: unde e dreptatea?
Despre justiţia moldovenească se vorbeşte mult şi intens. Din păcate, în cele mai multe cazuri, de rău. Sigur, în orice proces judiciar cineva va avea cîştig de cauză, iar celălalt – nu. Şi atunci, cum poate fi mulţumit cel care consideră că nu i s-a făcut dreptate? Nu putem nega, în orice discuţie despre justiţie există o doză de subiectivism. Pe de altă parte, toate sondajele posibile şi imposibile vorbesc despre anumite probleme în justiţie. De ani buni se discută la nivelul cel mai înalt, inclusiv în cancelariile europene, despre necesitatea reformării sistemului judiciar în Republica Moldova, ceea ce înseamnă, trebuie să recunoaştem, că ceva nu merge bine în acest domeniu.
Recent, am primit o scrisoare la redacţie. O scrisoare adresată unui judecător – Alexandru Parfeni. Dar putea fi adresată oricui, şi nu doar judecătorilor. E dureros ce scrie autoarea. Iar ca ea gîndesc mii, zeci de mii şi poate sute de mii. Dar mai bine citiţi:
„Domnule Judecător, am hotărît să mă adresez prin intermediul presei, în speranţa că redactorul-şef nu-mi va refuza scrisoarea. Am cîteva întrebări pe care aş vrea să vi le adresez.
Domnule Judecător, dumneavoastră credeţi în obiectivitatea justiţiei în Republica Moldova? Am îndrăzneala să vă adresez această întrebare, dat fiind că de 12 ani, alături de zecile de mii de basarabeni, înstrăinaţi de familie, contribui la menţinerea bugetului republicii şi-i asigur cu salarii pe cei rămaşi acasă. Ştiţi, în pielea de „gasterbaiter” în Rusia, mă simt mai protejată de lege decît în cea de cetăţean al Republicii Moldova.
Mă uit în ochii fiicei mele, agresată fizic de două persoane (dintre care una este viitor jurist) şi încerc s-o conving că şi în mica noastră Moldovă binele biruie răul. Ea, care timp de 12 ani a ascultat povestea: „încă puţin, doar cîteva luni, şi părinţii se vor opri acasă”, urmează s-o asculte şi pe cea cu binele şi răul. Regret că în copilărie nu i-am citit povestea lui Robin Hood.
În afară de prezenţa fizică pe pămînt, omul lasă şi o amintire. Urmaşii mei, la sigur, nu vor roşi pentru faptele săvîrşite de mine. Dumneavoastră puteţi spune acelaşi lucru?
P.S. Sînt în drum spre Moscova. Am să trec pe la minunatele mănăstiri ruseşti, am să aprind lumînări şi am să mă rog: „Doamne, iartă-i, ei nu ştiu ce fac”.
Viorica Bereghici,
locuitoare a satului Petreşti, raionul Ungheni”.
Departe de noi gîndul că domnul judecător Alexandru Parfeni s-ar face vinovat de ceva, inclusiv de starea de lucruri din justiţia moldovenească. Totuşi, asemenea întrebări persistă şi ar trebui să şi le pună, în primul rînd, cei ce promit reforme, cei ce-şi doresc integrare europeană.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns