Au deschis sufletele copiilor prin cunoaşterea valorilor de neam

gradinita manoilesti„Am rămas impresionată de ceea ce am văzut azi la dumneavoastră”, „Sînteţi bravo!”, „Sînt frapată. Am văzut o grădiniţă cu bun gust. O grădiniţă ca-n basme, cu zîne frumoase şi harnice, cu îngeraşi drăgălaşi – e un paradis”. Sînt calificative date de managerii instituţiilor preşcolare din raion unei grădiniţe redeschise doar cu un an în urmă – la Mănoileşti.
Pe 7 aprilie, şi cadrele didactice de aici, şi copilaşii au demonstrat că merită toată lauda. „Ne-am gîndit să depăşim limitele lumii exterioare a copiilor, să vedem ce este dincolo de gard: să deschidem sufletele copiilor prin cunoaşterea valorilor de neam”, avea să remarce Aglaia Florea, metodistă la grădiniţa din Mănoileşti. În acea zi, experienţa lor a fost împărtăşită şi colegelor din celelalte grădiniţe ale raionului, la seminarul teoretico-practic: „Educaţia civică în cadrul instituţiei preşcolare”.
„Vrem să readucem la viaţă tradiţiile noastre populare, să educăm o generaţie sănătoasă”, a subliniat directoarea grădiniţei, Nicoleta Diaconu. Cuvintele dînsei au fost însoţite şi de fapte. Astfel, numeroşii oaspeţi din acea zi au asistat la „O călătorie prin Ţara Moldovei” împreună cu educatoarea Galina Olei, au parcurs „Drumul pîinii” împreună cu o altă educatoare – Lucia Glodeanu, au asistat la o activitate muzicală de zile mari, cu momente care i-au făcut pe cei prezenţi să scape pînă şi cîte o lacrimă.
„Copiii noştri sînt aici în siguranţă, succesele sînt vizibile”, a menţionat Valentina Grosu, preşedinta comitetului părintesc al grădiniţei, iar primarul de Mănoileşti, Alexei Popa, a subilinat că un seminar cu un asemenea subiect ar fi binevenit şi pentru funcţionarii publici, inclusiv primarii raionului.
„Să punem la loc de cinste educaţia civică”, li s-a adresat celor prezenţi Viorica Cotici, specialist principal de problemele învăţămîntului preşcolar la Direcţia Învăţămînt, Tineret şi Sport. Atelierul de lucru „Aspecte metodologice”, condus de Maria Malcoci, metodistă la aceeaşi Direcţie, a venit să confirme acest deziderat.
Formarea cetăţeanului de mîine, liber şi responsabil, capabil să iubească, să apere ţara prin crearea atitudinii pozitive faţă de patrie, tradiţii, istorie şi societatea în care trăiesc – asta îşi doresc angajaţii grădiniţei din Mănoileşti, asta îşi doreşte serviciul preşcolar al Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport. Şi, pentru că îşi doresc cu adevărat, au trecut şi la fapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *