Numai bocete în ţara asta
Cu siguranţă, comportamentul japonezilor, în aceste zile dramatice pentru ţara lor, nu poate decît să impresioneze. Să impresioneze pînă la lacrimi. Cît respect trebuie să ai faţă de tine însuţi, cîtă dragoste trebuie să ai faţă de ţara ta, ca să te comporţi cu atîta demnitate în momente pe care atît politicieni, cît şi jurnalişti din lumea întreagă le-au calificat drept apocaliptice.
Japonezii niciodată nu au alergat după faimă uşoară, niciodată nu s-au plîns de greutăţi. Japonezii, pur şi simplu, au muncit. Toţi! Nu am auzit să fi aşteptat vreodată ajutoare, certîndu-se din cauza unui kilogram de orez sau paste făinoase.
Dar, fiţi de acord, au avut parte, în istoria lor, de momente foarte grele, incomparabile cu cele pe care le trăim noi azi. Să ne amintim doar de atacul cu bombe atomice asupra oraşelor Hirosima şi Nagasaki din anul 1945. Şi-au plîns morţii, apoi şi-au răsuflecat mînecile şi… la muncă. La fel procedează şi acum.
Ce facem noi? Plîngem, şi tot plîngem de mila noastră: cît de oropsiţi sîntem, cît de săraci sîntem, că, vezi Doamne, nimeni nu ne ajută. De la un timp, se aud zilnic văicărelile politicienilor noştri. Ţi se creează impresia că au uitat pentru ce au venit în fruntea ţării. De dimineaţă, Marian Lupu se plînge că Vlad Filat a declarat sau a făcut nu ştiu ce. Apoi iese la rampă Vlad Filat. Şi el începe a plînge, că nu-l ascultă miniştrii, de exemplu. Apoi plînge Dorin Chirtoacă, plînge Igor Dodon, plînge Mihai Ghimpu, plînge Vladimir Voronin. Numai bocete în ţara asta.
De la un timp, mi-i silă să vizionez posturile noastre de televiziune, mi-i silă să citesc ştirile de pe site-uri, din ziare. Parcă nu ar mai exista alte subiecte decît cele ce ţin de bocitoare. Ne dorim o populaţie informată. Cum? Şi despre ce?
Oare nu avem cultură? Nu avem educaţie? Nu avem sistem de medicină? Nu avem agricultură? Nu avem industrie? Sau reprezentaţii acestor domenii trebuie să muncească. Iar dacă nu muncesc, şi nu bocesc, să tacă.
Apoi vin năpăstuiţii de soartă, care-s foarte mulţi şi toţi plîng, toţi aşteaptă mană cerească. Bocetele lor se aud oriunde, la fiecare colţ de stradă, în pieţe, în frizerii şi tot aşa mai departe.
Asta e. Dacă avem parte numai de bocete în ţara asta, cînd mai putem şi să muncim? Din păcate, nu sîntem japonezi. Şi nu vom fi niciodată.
Lasă un răspuns