Nu este actor de teatru, este director de bancă
„Ce înseamnă pentru mine ziua de naştere? Înseamnă că am mai îmbătrînit cu un an”, a declarat scurt şi clar Vitalie Calchei, directorul BC „Eximbank” din Ungheni, fiind contactat telefonic de către noi.
Ştie exact că pe 27 martie, ziua în care s-a născut, este marcată şi Ziua mondială a teatrului, şi Actul Unirii de la 1918. Nu s-a născut întîmplător în această zi. Îi place teatrul. Cînd era student, mergea deseori la teatru. Ultima piesă pe care a vizionat-o a fost „Păsările tinereţii noastre” de Ion Druţă. „Din păcate, la noi la Ungheni, nu ai posibilitatea să mergi la un teatru”, remarcă directorul băncii.
În acest an, Vitalie Calchei îşi sărbătoreşte o aniversare pe care mulţi o numesc a înţelepciunii – 60 de ani. Este o zi, care îl face să treacă în revistă realizările pe care le-a avut pe parcursul anilor. Privind în urmă, se simte satisfăcut.
Cea mai mare realizare a lui din punct de vedere personal o consideră copiii, cele două fiice pe care le-a crescut, le-a educat şi le-a sfătuit. O realizare mare sînt şi oamenii care îl înconjoară, care îl apreciază, îl stimează şi i-au demonstrat, atunci cînd a fost nevoie, devotamentul. Se simte împlinit, a absolvit două facultăţi, şi-a făcut un rost în viaţă.
Unicul cadou pe care şi-l doreşte de ziua lui de naştere este să fie sănătos, dînsul, familia sa şi cei apropiaţi. „Celelalte omul şi le face pe parcurs”, adaugă Vitalie Calchei.
Lasă un răspuns