Încă o înfrîngere pentru FC Costuleni
Ultimul meci al etapei cu numărul 25 a pus faţă în faţă formaţiile FC “Tiraspol” şi FC “Costuleni”.
Meciul disputat la Manejul CS “Sheriff” din Tiraspol a fost câştigat de echipa gazdă cu un categoric de 3-0.
Au marcat pentru tiraspoleni atacantul Voloymyr Kilikevich, dublă, minutele 11 şi 32, iar tabela a fost închisă de fundaşul Sergiu Dulgher, minutul 81.
Este a treia victorie de la relaurea competiţiei pentru trupa pregătită de Vlad Goian, în timp ce costulenii se află la al patrulea eşec consecutiv.
FC “Tiraspol” ocupă locul opt în clasament cu 38 de puncte, iar FC “Costuleni” este pe poziţia a unsprezecea cu 18 puncte.
În etapa viitoare, 6 martie, FC “Costuleni” va primi la Chişinău echipa “Olimpia” Bălţi, iar FC “Tiraspol” va fi găzduită de “Academia” Chişinău.
Sursa: Jurnal Sportiv
Lasă un răspuns