Cifra 13 îl însoţeşte pretutindeni
Dacă pînă la vîrsta de 20 de ani, ziua de naştere era cea mai importantă zi din an pentru el, acum o consideră o zi obişnuită pe care o serbează destul de modest. „Mă şi sperie gîndul că s-a mai adăugat un an la buchetul vieţii mele. Şi, pe timp ce trece, parcă şi anii zboară mai repede”, spune Adrian Cojocaru, reporter „Euronova” TV, Ungheni.
S-a născut la 13 aprilie. Pentru mulţi dintre noi acest număr inspiră nelinişte, frică, dar nu şi pentru Adrian Cojocaru. Dînsul are o explicaţie a sa: „Frica de cifra 13 se numeşte triscadecafobie, iar frica de o zi de vineri pe data de 13 se numeşte parascavedecatriafobie”. Adrian recunoaşte mîndru că nu are aceste fobii. Ba din contra, cifra 13 îl însoţeşte pretutindeni şi chiar îi poartă noroc.
La liceu, întotdeauna a fost sub numărul 13 în catalog, iar la facultate a fost în grupa 13. Sînt şi multe curiziozităţi legate de cifra 13, de care Adrian Cojocaru nu poate să nu ţină cont. Pe dolarul american, piramida are 13 trepte, 13 litere şi 13 cifre. Potrivit calendarului Maya, anul are 13 luni şi 13 zodii. „Au fost cazuri cînd ziua mea de naştere a nimerit într-o zi de vineri. Vă imaginaţi? Vineri, 13 aprilie! Dar nu s-a întîmplat nimic necurat sau neobişnuit”, a remarcat dînsul.
De ziua lui, îşi doreşte să aibă parte de sănătate şi dispoziţie bună. Şi-o va petrece alături de cei apropiaţi. „Deoarece ziua mea de naştere este mereu în Postul Mare şi majoritatea prietenilor postesc, este spre norocul meu: pot să o sărbătoresc cu mai puţine consecinţe negative asupra sănătăţii mele şi, în special, ale ficatului meu”, spune Adrian Cojocaru, după care face o remarcă: „Este o glumă, dar, totodată, şi un adevăr”.
Lasă un răspuns